SUB ANESTEZIE
“Mintea omeneasca e un mecanism cu oglinzi. Mai ales ceea ce nu ne convine sa stim despre noi, vedem in ceilalti“
Fiecare fiinta umana este posesoarea unui soi de orgoliu, echivalent al constiintei de a fi, sau de a fi ea insasi. Cel mai probabil, aceasta forma de manifestare este rodul instinctului de autoconservare. O parte din fiinta noastra crede, cine stie de ce, ca daca este suficient de speciala si de importanta, va supravietui oricarui cataclism. Va supravietui, cumva, propriei morti, si chiar siesi. Daca iesi din anonimat, Dumnezeu sau natura te vede, te alege si te salveaza. Nu va mai trebui sa te supui regulii aleia infioratoare cu nascutul, crescutul si muritul. Poti sari, macar, peste schema cu degradarea si umilinta. Ar fi nedrept ca tocmai tu, ins favorizat din nascare, cu gene bune, performante scolare si suflet ales, sa sfarsesti in mizerie. Asta daca nu cumva dreptatea arata fix asa.

DACA TU NU TE VREI, EI TE VOR
Cam asa se intampla si cu animalele: cele care sunt considerate banale si prea multe, pasari cu penaj plictisitor sau pesti gri, sunt vanate sau pescuite fara niciun regret. In schimb, daca iesi din anonimat fiind colorat sau facand ceva spectaculos, circul ambulant pe care il reprezinti va fi biletul tau catre viata. Nu zice nimeni ca va fi o viata usoara, caci, cel mai probabil, vei fi altoit si convins sa stai in pozitii incomode, sa scoti sunete unanim acceptate drept pline de sens, sa inveselesti minti posace si, in general, sa fii de folos. Deci, daca ar fi sa ai de ales, ai putea alege intre a fi special si chinuit, sau banal si mort. Dar, animal fiind, n-ai de ales. Ti se intampla si gata. Si daca esti om, si ai ceva ce multimea considera ca fiind demn de exploatat, vei avea de sacrificat, in general, tot ceea ce iti imaginezi ca iti apartine. Timpul, experientele, chiar si acel factor x care le-a atras atentia.Deci, avand in vedere ca toti vor sa fuga de ei insisi, poate fi un troc avantajos. Tu traiesti viata pe care ei ti-o dau, ei te traiesc pe tine.
Dar viata este frumoasa si merita traita cu orice chip, nu-i asa? Trebuie sa fim recunoscatori pentru fiecare clipa in care ochii nostri sunt deschisi, soarele ne mangaie pielea si vantul ne zburleste parul. Natura, zic oamenii, proiectand la greu, este cruda si nemiloasa. Pe ea o intereseaza perpetuarea speciei, nu indivizii ei, zice omul, si mai impusca sau mai macelareste un exemplar banal din cine stie ce specie. In ceea ce-l priveste pe individul uman, insa, nimeni nu se compara cu puii lui. Ceilalti pui au muci, voce neplacuta, sunt deranjanti si chiar sluti. Dar ai lui sunt intru totul speciali. Eminamente precoce, fiul omului stie sa mearga in patru labe, sa faca la olita de la o etate frageda, sa zica “mama“, “papa“ si “baba“ cu atata delicatete si intelepciune, ca te crucesti. Evident, natura ii va feri de toate cele rele, caci, nu-i asa, nu se face sa curmi vietile exceptiilor care confirma regula. Daca suntem niste oameni deosebiti, daca ne facem indispensabili, poate, cine stie? N-o sa mai murim. Oricat de rai si de ingalati am fi, parca, atunci cand ne uitam in jur, prindem curaj. Suntem cu un pas mai aproape de voia Domnului decat vecinii nostri. Ne controlam mai bine furia, facem mai putin urat, suntem mai educati, deranjam mai putin.
Peste tot domneste legea sedarii si a tinerii sub control. Marele dusman intergalactic, emotia, capcaunul pervers care nu-l lasa pe om sa-si serveasca societatea asa cum si-ar dori, trebuie eradicat. Acest pat al lui Procust numit normalitate este unitatea mondiala de masurat vieti. Corespunzi? Faci frumos cand esti scos la tabla, cand trebuie sa prezinti idei si strategii de marketing in fata unei multimi? Ai intonatia potrivita, gestica adecvata, tonul corect? Felicitari! Societatea te vrea tuns de toate extensiile personale, de tot ceea ce te impiedica sa fii robotul perfect. Emotiile neajustate corespunzator sunt maladii, constituie un apendice, care, odata inflamat, devine dureros, chiar periculos pentru existenta de revista care ne este propusa. Cu iubirea cum stai? Faci, cumva, obsesii? Esti tentat sa te indragostesti de persoane nepotrivite, si sa te dai, compulsiv, cu capul de acelasi prag, fara sa inveti nimic? Cum? Stii ca o sa te doara, dar alegi sa faci aceleasi greseli? Atunci, poate, locul tau nu este aici, in libertate. Libertatea, in calitatea ei de conventie unanim acceptata de cei masurati cu atentie, inseamna sa poti sa te imbraci corect, sa nu deranjezi pe nimeni, sa fii cumpatat, politicos, si, cel mai important, sa nu te lasi prada emotiilor. Maturitatea si sanatatea mentala sunt sinonime cu ratiunea. Trebuie sa fii lucid, nu sa mistifici. Dar trebuie sa ai grija sa indesi mana de fier a luciditatii intr-o manusa delicata de bunavointa grijulie, atent crosetata cu fir de aur . Esti trist? Cat de trist esti? De cand? Aha. Suntem aici, special pentru tine. E in regula sa fii trist, dar nu prea trist. Poti sa plangi daca-ti moare cineva sau ceva esential, dar nu sa te smiorcai la filme. Decat daca esti femeie, si intr-o anumita perioada a lunii. Avem solutia pentru problema ta, oricare ar fi ea. Cum? Nu cauti solutii? Pai asta e nebunie curata, cand exista o industrie in vesnica expansiune, axata fix pe tinerea problemelor sub control, adica pe imblanzirea simturilor tale. Daca te opui sistemului, sau daca nu-i folosesti resursele, tinzi sa devii inutil si expulzat din el. Mamei-sistem nu-i plac copiii obraznici, iar de cei bolnavi se va dezice imediat, ca de niste celule canceroase.
Pana si ultimul dintre oameni, judecand dupa clasificarile si ierarhiile sociale, bineinteles, are orgoliul sau. Unul care consuma heroina il va dispretui pe cel care consuma aurolac. Un boschetar rocker il va privi de sus pe cel care asculta manele. Si, daca este sa pastram proportiile si obiectivitatea specifica rasei noastre, putem constata ca si spre varful piramidei se intampla fix la fel. Pana si cei mai toleranti si altruisti dintre noi, care propovaduiesc egalitatea in drepturi si frumusetea din toti oamenii, condamna egoismul si autosuficienta altora ca pe plagi sociale monstruoase. De parca astia egoisti si autosuficienti n-ar fi si ei oameni. Sau de parca n-am fi toti, in varii proportii, egoisti si autosuficienti.

FEBRA SARBATORILOR
Exista anumite momente in care ne este mai usor sa ne dresam emotiile. Oricum, cu totii suntem niste tipi de treaba. Avem, desigur, micile noastre scapari. Pe noi si pe altii. Dar, spre deosebire de brutele care ajung sa calce fundamental stramb, aparand la stiri pentru ca au sfeclit-o cu acte in regula, noi ne tinem colcaiala de instincte, o intreaga instalatie de calamitati care abia asteapta sa rabufneasca, sub o piele de portelan, incrustata cu un zambet elegant si bonom. Dorim sa lovim, sa urlam, sa posedam si sa eliberam tot felul de entitati interioare si exterioare. Dar, daca tinem robinetul cu monstri foarte bine strans, sub observatie atenta, putem trece drept ape limpezi .
Daca vreo emotie puternica ne da tarcoale, daca inima ne bate prea tare, neregulat, si palmele ne transpira, daca vocea tinde sa ne tremure si ochii sa evite privirea fatisa, belicoasa, e timpul sa luam masuri. Un om puternic este un om fericit. El zambeste, prospera si simte cumpatat, rational. Nu se duce in abisurile depresiei, ca n-are ce cauta acolo. Mama i-a spus, inca de mic copil, sa se joace frumos, intr-un perimetru bine delimitat, de unde sa-l poata supraveghea. Nu zboara nici pe culmile cailor verzi de pe pereti, nici nu coboara in hauri, caci mama nu-l va putea urma acolo. Nici macar cu privirea. Aici, pe pamant stabil, in purgatoriul lui “asa si asa“, somnul ratiunii naste monstri emotionali, dar, slava cerului, avem remedii pentru orice stare. Totul poate fi adus inapoi, in parametrii din care a scapat. Traieste caldut, arde la temperaturi potrivite. Nu-i judeca pe cei care se pierd cu firea, sau cu alte stimulente. Ii ajuta cat poate, dar, pe undeva, stie ca este mai presus de ei. El este pe calea cea buna. Odata ajuns acolo, nu are de ce sa se mai abata. Merge incet, cu pasi mocaiti, oprindu-se sa mai admire peisajul si sa se mai felicite pentru traseul ales. Cand se uita la filme, le prefera pe cele cu artisti decazuti, cu betivi si drogati, cu afemeiati, cu experimentatori pe propria piele care o iau pe alte cai, care se opresc in fundaturi si isi zgandaresc compulsiv aceleasi rani, incercand o voluptate sora cu extazul. Daca n-ar fi un om cumpatat, telespectatorul neinteleptilor care isi bat joc de viata lor, ar face, probabil, la fel. Ei sunt niste sinucigasi, care cred ca viata asta e singura, si ca trebuie s-o traiasca nebuneste, haotic, total. Ca pe o doza de extaz pe care o iei, o traversezi, o absorbi, dupa care, impacat, nu tii sa te mai agati de viata cu orice pret, cersind inca o doza de apa tulbure, ca sa maimutaresti cel mai puternic elixir. Mananci, te saturi, si te ridici de la masa, acceptand ca e ultima.
Dar el stie ca Dumnezeu exista, ca viata merge inainte chiar si dupa viata, ca totul are un sens, un rost, ca nu e un accident. De aceea, isi soarbe incet cafeaua, isi mesteca atent micul dejun, isi saruta sotia pe frunte, injectandu-si doza zilnica de calm, prosperitate si confort. El nu este un dependent. Poate renunta oricand la confortul asta, o poate lua oricand pe alt drum, plin de pericole si de accidente. Doar ca alege sa n-o faca. Nu are nevoie de liniste, de iubire cumpatata arsa la foc mic, de trai indestulat si de copii cu coronita. Nu ii e frica sa le piarda. E liber. Dar cum ar fi sarbatorile astea, fara familie? Fara prajituri, sarmale si brad, in jurul caruia se inghesuie copiii, colindele si cadourile? De cate ori ii da tarcoale acest gand, in sanul sau se instaleaza frica. Mainile ii ingheata, i se strecoara un nod in gat, si nu stie ce sa faca sa se sustraga cosmarului acestuia in care este nevoit sa ramana singur, cu el insusi. Din fericire, totul revine la normal, odata cu prima gura de whiskey, cu vocile suave ale copiilor si mirosul pranzului pregatit de sotie. Libertatea este, asadar, minunata…
Dupa 115 ani de casnicie, alaturi de o femeie perfecta, frumoasa, blanda si inteligenta, si doi copii parca taiati din revistele despre vieti implinite, se surprinde dand tarcoale emotionale unor specimene feminine net inferioare calitativ exemplarului din ograda sa. Femei si fete cu probleme, care lasa de dorit din punct de vedere estetic, cultural si al manierelor. Nu s-ar prezenta cu ele la sindrofii, nu le-ar prezenta prietenilor. Dar, in cel mai ascuns si tinut sub lacat colt de fiinta, si-ar dori sa le urmeze, sa le cunoasca, sa traiasca atatea vieti paralele cati oameni ii capteaza interesul. Sa traiasca lucruri pe care nu le intelege, care scapa mult laudatului spirit critic, care aluneca din furca luciditatii. In mare secret, si-ar dori sa fie slab, sa piarda tot controlul pe care l-a castigat, si sa aiba suficient capital de toleranta incat sa se poata intoarce oricand la liman, doar ca sa si-l piarda iar si iar. Dar, din fericire, el nu este un om al extremelor si al viciilor. Ar pleca, dar nu pleaca, s-ar intoarce, dar n-are de unde. Asa ca isi traieste emotiile prin altii, peste care se poate situa oricand, cu marinimie si intelepciune. S-ar oferi chiar sa tina cursuri motivationale ca sa-i aduca pe calea cea buna. Pe calea lui, a celui care ar face, nemarturisit, schimb de cai, macar o zi. Ca-n print si cersetor. Si atunci, poate, traind o zi la temperaturi inalte, nu s-ar mai agata de viata. Sub anestezie, totul capata sens. Asteptam, cuminti, sa treaca tot ce ne-ar putea perturba linistea, adica insasi viata . Deasupra anesteziei, sensurile si adevarurie sunt doar conventii.
“Nimeni, treaz fiind, n-ar accepta ideea de a se sui beat la volan. Problema e ca, dupa ce te imbeti, nu mai gandesti atat de limpede.“