“Cand se termina jocul, si regele, si pionul, ajung in aceeasi cutie.“
Nu faci rau nimanui. Nu dai in cap, nu furi portofele. Treci neobservat, sau lasi o dara de admiratie, ca un parfum subtil, pe unde defilezi. Hranesti porumbeii, speli vasele, duci copiii la gradinita. Dai de pomana, mergi la biserica, rezolvi integrame si imbatranesti, cuminte si decent, fara semne majore de zbucium interior. Totul este perfect ordonat in matricea ta de functionare. Diminetile tale incep la ora 6, hainele asteapta pregatite de cu seara, pe umeras, sa fie luate in primire. Restul se deruleaza la fel, in fiecare zi. Cuvintele iti tasnesc de pe buze in mod mecanic, fara nicio legatura cu interiorul fiintei tale, de la care si ele, si tu, v-ati deconectat, undeva pe la inceputurile existentei. Zici “Buna ziua“, inclini capul, zambesti. Iti bei cafeaua, pupi obrajii si capetele celor apropiati in semn de “la revedere“, si nu precupetesti nici “te iubesc-urile“. In masina, fredonezi acelasi refren, in timp ce acelasi cd reuseste, cu fiecare piesa, sa iti creeze aceleasi stari. Iti dau lacrimile in acelasi minut, la acelasi vers. Te infurie aceleasi nedreptati. Inchizi ochii si-ti imaginezi ca totul e despre tine. Te lasi devorat de acele stari, zvarcolindu-te in ele. Cd ul o ia mereu de la inceput, imperturbabil. Si tu la fel.
MOARTEA PASIUNII
Abia astepti sa se intample ceva. Desi in fiecare seara te rogi la divinitatea ta preferata sa fie liniste si pace, si treburile sa-si urmeze, dupa cum le e felul, cursul firesc. Totusi, cu coada sufletului, te uiti dupa evenimente care sa-ti zguduie lumea din temelii. O parte din tine tanjeste sa fie smulsa din purgatoriul tuturor platitudinilor, dupa care ai tanjit cu atata consecventa, incat acum, teoretic, n-ar trebui decat sa le stapanesti sanatos. Si atunci, pentru ca ti-e frica sa renunti la tot ceea ce ai agonisit pana acum, devenind pion activ in cadrul propriei existente , gasesti o solutie de compromis. Alegi sa-ti gadili confortul cu niste condimente din vietile altora. In viata ta nu mai e nimic de plans. Totul e pe fagasul normal. Copiii invata bine, sunt premianti. Perechea e bine si ea. Are grija de ea, se imbraca gros cand e frig afara, isi pune centura, merge incet cand e gheata pe jos. Parintii tai imbatranesc frumos, totul e monitorizat, planificat, cumparat din timp. Pastilele se odihnesc in cutiute atent oragnizate, tensiunea este tinuta in frau, glicemia nu bate la ochi. Mananci cumpatat, dormi dupa amiaza si te dai cu crema frecvent, ca laba gastei sa nu-ti umbreasca lumina ochilor. Nu mergi in cluburi, nu vorbesti urat. Toate astea sunt pentru cei care, inca, n-au inteles sensul vietii. Tu stii ca lucrurile facute la timp, si cu simt de raspundere, nu se pot intoarce impotriva ta. De aceea, ti-ai planificat tot. Sa n-ai surprize. Sa nu te ia valul. Esti pe frecventa binelui, deci n-ai treaba. Ordinea si disciplina radiaza din tine si sfintesc decent, ca o oaza de protectie, tot ceea ce atingi. Ti-ai aranjat gandurile, visele, viitorul tau si pe cel al copiilor copiilor tai, inca nenascuti. Nepotul pe care ti-l va da aia mica, inca adolescenta, peste cativa ani, se va numi Gicu, va fi lumina ochilor tai neincondeiati de laba gastei, pentru ca dormi la pranz si te dai cu crema. Va absolvi facultatea de medicina cum laudae, primul, sef de promotie, si nu va pleca din tara. E nevoie de medici si de oameni competenti. Aia mica nu merge prin cluburi, pentru ca ai educat-o bine. Stie exact pe ce frecventa sa fie, ce muzica sa asculte, ce mantre sa spuna si la cine sa se roage ca sa-si activeze gardienii interior si eterici si ezoterici. N-are ce sa pateasca, pentru ca te-ai ocupat tu de tot. N-are ce sa mearga prost. Pana si locurile de veci asteapta, cuminti, sa fie umplute. Locuri frumoase, pozitie buna, pret care sa reflecte bunastarea si respectul pentru decedati, dar fara a deveni ostentative. O sa moara intai cei batrani, apoi tu si perechea. La sfarsit copiii. Dupa ce se casatoresc, fac si ei copii, isi implinesc destinul si sunt pregatiti sa treaca la cele vesnice. Mergi la cursuri de yoga, pillates, conferinte de psihologie si dezvoltare personala. Vorbesti frumos cu semenii si incerci, in fiecare zi, sa fii un om mai bun. Asculti muzica de calitate, cu mesaj pozitiv. Cultivi energia benefica si o porti, cu mandrie, pe umerii goi, ca pe o blana de pret, smulsa cu japca de pe trupul insangerat al unei vulpi polare. Cum altfel sa lumineze ochii tai, decat prin contrast cu umbrele altora? Zambesti cand iti vine sa scrasnesti, mangai cand iti vine sa zdrobesti. Toate astea iti dau incredere ca faci ceea ce trebuie facut. Esti personajul pozitiv dintr-un film american cu happy end. Tu nu mori la sfarsitul filmului. Si daca mori, va fi eroic, spre binele celorlalti. O sa fii comemorat in cele mai idilice maniere. Iar fantoma ta va sta, triumfatoare, in varful ceremoniei, degustand roadele post mortem ale amarei munci depuse de-a lungul vietii. In sfarsit.
Viata ta este ca o supa corecta de legume. Sanatoasa, echilibrata din toate punctele de vedere, cu un praf discret de sare, cat sa nu adormi de plictiseala cand mananci, si suficient de hranitoare incat sa te tina in priza. Daca vietile ar putea concura pe podium, a ta ar fi miss univers. Ar spune, in timp ce si-ar flutura genele, cu un amestec de candoare si devotement, ca doreste sa fie pace in lume. Ar primi ropote de aplauze si admiratie pentru gandurile bune, combinate artistic intr-o structura materiala armonioasa . Noroc ca viata altuia nu este perfecta. Este atat de plina de impuritati si de gresita, incat merita sa lasi deoparte valul gri si cuminte al propriei existente, ca sa te arunci in valtoarea colorata a celor care isi sfasie hainele, se paruiesc, se sinucid sau fac greseli abominabile. Multi dintre noi, cei cu scaun la cap, pandim, ca niste pasari de prada, sa ne ospatam egourile de sfinti cu greselile gresitilor nostri. Toata lumea stie ce e pacatul, ce e uratul, ce e raul. Dar, pur si simplu, ochii refuza sa ni se desclesteze de pe ecranul cu vieti urate. Cu vieti traite.
Chiar si atunci cand realitatea e trucata in cel mai evident mod, ea este mai atragatoare decat ceea ce-ti faci, cu mintea si sufletul tau, in fiecare zi. Tot ceea ce simti, tot ceea ce te cutremura, te induiosaza sau te pune pe ganduri se intampla altcuiva, si, in general, intre observatorul fin care esti si eroul tragediei sau comediei care se intampla, se interpune pelicula protectoare a micului ecran. In fata durerii altuia, neuronii oglinda ai fiecaruia se activeaza. Si fiecare reactioneaza in fata durerii, sau a fricii de moarte, in felul sau. Nu stiu daca frica naste monstri, sau, pur si simplu, ii scoate la iveala pe cei deja existenti. Totusi, tind sa cred ca nu poti scoate apa dintr-o fantana seaca, prin simpla aruncare a unei galeti. Cand altul se zvarcoleste de durere, unii se feresc, punand intre ei si suferinzi o cortina de reprosuri, reguli incalcate si sfaturi intelepte. Altii se smulg din starea de inertie, din grimasa incremenita a intelepciunii sfatoase, si reusesc sa fie acolo unde este nevoie de ei, cu trup, minte si suflet. Fiecare da din ceea ce are.
LUPTA PE CARE NU MERITA S-O CASTIGI
Ai aflat cate ceva despre regulile universului si vrei sa le impartasesti. Tot ceea ce spui este, tehnic, corect. Raul atrage rau, frecventa pe care te afli face ca toate cele ce se afla pe acelasi lungime de unda sa fie atrase, ca un magnet, de tine. Dar teoriile nu vindeca durerea.Ba, de multe ori, nu fac decat s-o amplifice. Cand cineva e la pamant, si tu ii dai un sut academic, atent argumentat, nu il trezesti la realitate, si nici la viata. In schimb, poti trezi ura in cei ramasi sa planga.
Chiar si la sfarsitul zilelor celor mai atent programate, se intampla ca pornirile celor mai bine tinuti in frau dintre noi sa scape, aidoma unor cai naravasi. Robotul este deconectat de la lista cu lucruri corecte, “de facut“, si se lasa prada povestilor cu si despre ceilalti. Emotiile isi cer dreptul. Uneori, sunt atat de puternice incat simtim nevoia sa ne deconectam de la ele, si sa ne ascundem intr-un cocon de intelepciune glaciala. Alteori ne scufundam in viciile noastre preferate. Si nu toate viciile astea sunt trecute cu litere de-o schioapa prin carti de specialitate. Dar le poti recunoaste efectul. Uneori, pe fata ta, alteori, pe fetele celor din jur. Uiti de faptul ca, uneori, este perfect in regula sa taci. Nu e neaparat necesar sa iesi in fata, sa-ti spui punctul de vedere, sa scoti ochii deja inchisi, sa invoci dreptati pe care nu le intelegi. In fata durerii, unii incep sa provoace si mai multa durere. Poate e vina lui Dumnezeu, poate a incompetentilor care se joaca cu focul. Poate e vina romanilor, ca nu asculta indemnul imnului, si nu se desteapta. Poate e vina imperiilor care ne-au asuprit de-a lungul istoriei, si ne-au format mentalitatea de sclavi si de neputinciosi. E vina doctorilor, ca iau spaga, sau a politicienilor, ca nu le pasa. Cel mai tare gresesc bisericile, ca sunt mai multe decat spitalele. Si preotii, ca nu sunt doctori. Si doctorii, ca sunt asa de putini si de prost platiti. Ocazional, imi face placere sa-mi reamintesc vorba aceea conform careia Iisus nu era crestin si Buddha nu era buddhist. Imi imaginez ca ei comentau mai putin decat noi, si faceau mai putina parada de ceea ce stiu si pot. Real sau doar mitologic, isi faceau treaba. Asa cum, se pare, foarte multi oameni au facut-o acum, cand s-a ivit ocazia. Asa cum au putut. Fiind acolo, pasandu-le, renuntand la ei, pentru a a fi cu si pentru altii.
Si tie ti-e frica. De aia iti tii ordine in viata. De aia tipi ca altii sunt dezordonati. Pentru ca crezi ca, pastrand ordinea, esti in siguranta. Nimic rau nu ti se poate intampla. Daca esti cu Dumnezeu, el nu te bate. Daca folosesti mantrele corect, esti ferit. Unii se tem sa greseasca, altii nu. Unii nu cred in greseli, in timp ce, pentru altii, greselile sunt singura religie. Dar toti suntem capabili sa simtim frica, durerea si tristetea. Chiar daca unii dintre noi reactioneaza cu compasiune sau eroism, iar altii cauta vinovati. Plansul, rugaciunile, injuraturile si nevoia de a gasi vinovati au la baza acelasi mobil. Frica de a nu fi distrusi, de a nu-i pierde pe cei dragi, si nevoia de a sti ca este ceva ce putem face pentru a controla asta. Cand le e frica, unii fac galagie. Altii fac curatenie. Semicrestinii isi dau demisia din functia de crestini, functie in care, din cate stiu, nimeni nu i-a rugat sa se angajeze. Eu cred ca singura religie care ajuta este cea a bunului simt. In care, cand vezi ca unul trage sa moara, nu te apuci sa arunci cu pietre in el, explicandu-i ce prost e, si argumentand ca, uite, tu nu tragi sa mori. Moartea nu e optionala. Ignoranta da. Nu furi portofele si nu dai in cap. Dar, poate, iti furi caciula si dai in gropi. E plin de teorii si de oameni care stiu lucruri. In cele din urma, ceea ce conteaza este sa faci ceea ce crezi, nu sa vorbesti la infinit despre cat de tare gresesc cei care nu gandesc la fel. Poti derula, un timp, aceeasi piesa, sau poti s-o schimbi cu alta, care se potriveste mai bine cu starea ta, la un moment dat. Poti sa ai grija de cd ul care iti place, sa il protejezi, sa il tii la loc de cinste, sa il imprumuti prietenilor, sau sa dai cu el de pamant, cand esti nervos sau deprimat. Poti sa il zgarii sau sa il pretuiesti. E treaba ta, ca e cd ul tau. Dar adevarul e ca, la un moment dat, cd ul se termina. Si tu la fel. De preferinta, ascultand muzica pe care o iubesti.
