“Nu exista iubire mai buna decat iubirea fara obiect“
RUMI
CAND “A FI“ SE INTOARCE IMPOTRIVA LUI “A AVEA“
Depresia poate fi considerata una dintre cele mai raspandite afectiuni neuropsihice ale vremurilor moderne. Ea poate fi provocata de surmenaj (sindromul burn out), pierderi importante ( persoane dragi sau bunuri materiale), teama ( depresia post partum sau depresia specifica varstei a treia). Acestea sunt etichetele clasice puse depresiei, din dorinta de a o “rezolva“ cat mai repede si a o trimite in neant. Dupa tiparul nostru cel de toate zilele, este important sa rezolvi doar simptomele deranjante (pentru ca nu ai timp, rabdare sau incredere ca merita sa verifici care este sursa problemei).Tratamentul este in special bazat pe medicamente si vizeaza “reechilibrarea “ persoanei cazute de pe sarma vietii.
Am putea sa privim depresia si altfel, ca pe un semn ca exista o latura a noastra neglijata, care incepe sa-si ceara drepturile. Poate fi un semn ca “a avea“, cel care ne defineste tot mai mult, nu poate exista fara “ a fi“, pentru care, se pare, nu mai avem timp. Exista tot mai multi oameni carora, aparent, nu le lipseste nimic, in afara de insasi capacitatea de a se bucura de ceea ce au. Este, poate, greu de crezut faptul ca darul cel mai de pret este tocmai aceasta deschidere si bucurie de a contempla si de a iubi ceea ce exista deja, nu ceea ce ar putea exista in viitor. Esenta intelepciunii consta in intelegerea faptului ca nu controlam nimic. Cel putin, nu asa cum credem. Atunci cand reusim sa fortam natura, pe cei din jur sau insusi cursul vietii, nu numai ca nu avem o satisfactie reala, dar intalnim un mare gol sufletesc. Acest gol nu se poate umple cu pastile, cu control sau cu bani. Tocmai pentru ca nu se vede, acest dat al nostru, numit suflet, spirit, corp eteric sau cine mai stie cum, nu poate suporta operatii de remodelare cu aceeasi usurinta ca trupul. Si desigur, nu poti opera ceva in care nu crezi. Golul, indiferent cum l-am numi, isi face simtita prezenta si isi transmite mesajul fara drept de apel. Tine de fiecare cum il va interpreta.
Depresia este un semnal de alarma, care nu spune neaparat “ ai pierdut“, ci, mai degraba,“ te-ai pierdut“. Ceea ce putem face este sa ne reconectam la propria fiinta. Nu conteaza daca o numim “eu“, “sine“ sau “suflet“. Sunt atat de multe versiuni si cuvinte care denumesc acelasi firesc, incat , de multe ori, ne pierdem printre randuri fara sa ne mai amintim ce cautam de fapt. Si cum am putea gasi ceva, atata vreme cat nici macar nu mai stim ce cautam? Bolile spiritului se leaga prea putin de ceea ce ni se da sau ni se ia, material vorbind. Mai ales ca, pana la urma, nu avem nimic, decat conjunctural. Dependentele si teama noastra sunt cele care nasc prapastia dintre noi si ceea ce credem ca suntem. Ne definim prin copiii nostri, prin sotul, sotia, averea , numele sau functia noastra. Atunci cand ele dispar din viata noastra, tot ce ne-am straduit sa proiectam se prabuseste peste noi, cu zgomot de lume falsa.
ESTI CEEA CE CREZI
Teama provine din impresia falsa ca detinem controlul. Cu cat ne incrancenam mai tare in fata unei experiente, cu atat aceasta ne va coplesi. Este ca un vartej sau ca o mlastina. Cu cat te impotrivesti mai tare, cu atat ai mai putine sanse sa scapi teafar. Atata vreme cat nu te identifici cu ceea ce poti pierde, nu te poti pierde. Daca tu esti doar relatia ta sau doar confortul tau, vei muri odata cu ele. Daca esti tu insuti si te poti vedea ca pe un individ distinct, unic, puternic si apt sa isi depaseasca obstacolele , vei putea supravietui atasamentelor tale. Puterea reala a unui om este masurabila in momentul in care pierde tot ceea ce era vizibil cu ochii fizici. Fie ca numim asta sugestie, autosugestie, fizica cuantica sau religie, credintele noastre, gandurile si valorile pe care le-am creat sunt cele care ne fac sa fim ceea ce suntem si sa traim asa cum o facem. Suntem, pana la urma, relieful gandurilor noastre. Asa cum fizionomia noastra reflecta anumite trasaturi de caracter, dependentele si temerile noastre se pot preschimba in maladii ale sufletului, dar si ale trupului. In esenta, depresia este un strigat de ajutor ca nu stii cine esti, dar si ca te simti vinovat pentru asta.
Vinovatia este un alt “apendice“ specific fiintei umane. Este creata tocmai pentru a mentine controlul despre care vorbeam, si promovata de anumite religii. Mesajul de baza este ca te-ai nascut vinovat si trebuie sa traiesti ca sa fii iertat, esti murdar si trebuie sa te purifici, trebuie sa fii capabil de jertfa in numele a ceva abstract. Toate aceste mesaje , directe sau subliminale, sunt menite sa creeze o adevarata psihoza. Mai departe, vom trai in aceasta dictatura si ii vom asupri si pe cei dragi, in virtutea inertiei . Acest tip de masochism ne devine conduita de viata, apoi ajungem sa persecutam, sa semanam teroare si in ceilalti. Esti vinovat pentru ca nu esti cum vreau eu, pentru ca nu esti cum am crezut ca poti fi, si pentru ca, pana la urma, esti tu. Poate ca am avea nevoie de un “botez“ care sa ne faca din nou apti pentru o existenta tihnita. Botezul asta ar inseamna pentru noi leac impotriva haiturii pe care o exercitam asupra altora si asupra noastra.
“NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA“. DAR IN CE?
Nu pierdem decat ceea ce credem ca avem. Ceea ce este cu adevarat al nostru, esenta noastra, ramane . Esenta noastra nu este durere, nu este teama si nici vina. Cu toate astea, durerea este ceva ce experimentam, fara doar si poate, pe acest pamant. Ideea este sa nu fugim de emotiile noastre, sa nu ne impotrivim lor sau sa incercam sa le negam, ci sa stam in ele, chiar in mijlocul lor, meditand la ceea ce au sa ne transmita. Durerea sufleteasca nu ucide, te face sa cresti. Dar asta numai daca o poti privi in felul asta, ca pe un creuzet al renasterii spirituale. Atunci cand invatam sa ne ascultam corpul si intuitia , cand reusim sa descifram limbajul propriului inconstient, fie ca vorbim de vis, de arta sau de reactii pe care nu le putem controla, suntem niste oameni aproape liberi. Noi nu pierdem nimic. Singurele care ne apartin, experientele acestei vieti, sunt cele care se si care ne transforma…in noi insine.
Sunt multi preoti, multi terapeuti si multi parinti ( spirituali sau fizici) care cultiva dependenta. Medicamentele lor pot fi mangaieri, promisiuni , securitate falsa. Realitatea este ca multi dintre ei ne pot lua puterea, energia, independenta, si se pot hrani cu ele. Sigur ca nu toti o fac constient. Poti “fura“ puterea unui om facand constant lucruri in locul lui si mentinandu-I dependent de tine.
FUGA DE GOL
“ E o durere atat de cumplita
Incat inghite Fiinta.
Apoi se-acopera abisul cu transa
Ca memoria sa poata pasi
In jurul, peste, pe de-asupra ei.“ Emily Dickinson
Prin prisma incercarii de-a obtine control peste timp si spatiu ( teama de moarte si dorinta de securitate), golul pare inspaimantator. Pentru ca nu stim ce se va intampla in urmatoarea secunda, nu stim ce se va intampla cu noi nici dupa moarte dar nici inainte de ea, devenim vulnerabili. In loc sa intelegem si sa experimentam aceasta vulnerabilitate, luptam cu ea. Paranoicul isi respinge vulnerabilitatea si incearca sa dea vina pe altii pentru ea : “ Cine imi face asta? Toata lumea imi vrea raul?“Sociopatul incearca sa detina controlul asupra caracterului alunecos al existentei, iar schizoidul si catatonicul se inchid in lumea lor, refuzand categoric sa se expuna vicisitudinilor vietii.Narcisistul va incerca sa isi cladeasca propriul sine cat mai grandios, pentru a se identifica cu el, iar depresia apare atunci cand ne simtim vinovati pentru ca nu putem controla lucrurile si coplesiti de tristete ca viata ne scapa printre degete.
“HAOSUL TREBUIE PRIVIT CA O VESTE FOARTE BUNA“, pentru ca natura este viata deschisa la ambele capete, care creeaza si recreeaza permanent, facand posibile expansivitatea, cresterea si adevarata intelepciune.
Pe langa teama, vinovatie si furie cauzata de propria neputinta, tristetea este ingredient principal al depresiei.Cuvantul trist (sad) este legat etimologic de satisfacut ( satisfied) sau satul ( sated). Tristetea este, in esenta, o stare de“ plin al golului“. Ea invita la a contempla si la a experimenta o stare de amaraciune dulce. Numai lupta cu tristetea, dorinta de a o anula, de a o forta sa dispara in loc sa o lasam sa-si urmeze cursul si sa dispara in mod firesc creaza depresia. De aceea este important sa ii ajutam pe oamenii care sufera de depresie sa se raporteze direct la experienta lor prezenta si in loc sa incerce sa fuga de ea.Nimic din ceea ce experimentam nu este atat de rau si de dureros pe cat facem noi sa fie, luptandu-ne cu propriile trairi. Suntem programati sa fugim de suferinta, iar asta ne face cu adevarat sa suferim.Aceasta perpetua autohaituire. Suferinta exista atata vreme cat permitem sa fim roboti setati sa simta si sa actioneze conform tiparelor stabilite de inaintasii nostri. Nu exista doctori si doctorii pentru asta.Exista doar vointa si minte constienta.Ele intruchipeaza adevaratul miracol, pentru ca ele pot cladi eliberarea. Restul sunt doar usi inchise cu pretentii de salvator. Sunt usi inchise peste propriile inimi si constiinte.
EMOTIILE NU SUNT DUSMANI
N. era un avocat de succes, de aproximativ 50 de ani. Povenea dintr-o familie foarte saraca, de la care invatase sa urasca tot ce inseamna alta “patura sociala“, sa se teama dar si sa se simta inferior. Facuse eforturi considerabile pentru a se realiza cu orice pret pe plan professional , pentru a nu mai fi nevoit sa inghita umilintele si discriminarea la care fusese supus in copilarie.Desi ajunsese pe culmile succesului, era nefericit si disperat. Vorbea mereu pe un ton ridicat, de parca nu reusea sa se auda sau poate incerca sa-si insufle curaj. Trupul sau parea sanatos, insa avea probleme din pricina tensiunii ridicate.Isi folosea inteligenta exclusiv pentru a ataca tot ceea ce ajungea in atentia sa, construind in permanenta pledoarii pentru a desfiinta orice parea sa i se impotriveasca, si pentru a argumenta viziunea sumbra pe care si-o cladise cu privire la viata.Deviza lui de viata era “ataca sau vei fi atacat“, asa ca isi petrecea viata izolat in propria-i agresivitate. Era vesnic neincrezator, suspicios , hipersensibil la critica si sclav al propriilor principii. N voia cu disperare sa fie “cineva“, iar in permanenta sa lupta de a obtine recunoasterea celorlalti devenise atat de dominator incat oamenii il respingeau. Asta il facea sa se simta si mai singur. In incercarea de a scapa de suferintele vietii, N se aneseziase singur in depresie, simtindu-se ca un mort viu. Nimic nu ii mai facea placere, se simtea plictisit de vechile activitati , era tot mai des dominat de teama de moarte si sacait de cererile pe care oamenii pareau sa i le adreseze in exces.
Vindecarea lui N a inceput sa se produca dupa doua luni de terapie, in care a capatat suficienta incredere in terapeut si in el insusi, astfel incat sa poata lasa “garda jos“. Primele discutii au fost apanajele unui duel mental.Increderea lui a fost castigata folosind acest limbaj comun, care ii era familiar si de care nu se temea : rationalul. Usor, “teritoriul“ a fost schimbat, alunecandu-se in perimetrul emotionalului. N a inceput sa recunoasca diferenta intre adevaratele sentimente pe care le avea si atitudinea de respingere pe care o utiliza fata de ele, a inteles in ce fel povestile lui negative il afectau , asa ca a dezvoltat un oarecare scepticism fata de ele si a evitat sa le mai faca publice . Asta l-a ajutat sa se relaxeze, putand fi atent la ceea ce simtea cu adevarat. Urmatorul pas a fost ajutarea lui N sa constientizeze si sa se distanteze de acel “trebuie“ , “tiranul“ sau “judecatorul“ din mintea sa. Astfel, N a descoperit ca principalul sau scop in viata fusese sa obtina recunoasterea si aprobarea celorlalti, dar si a criticului sau interior. Preferase sa obtina recunoasterea si aprobarea celorlalti ca surogat al nevoii lui de a fi iubit, care il facea sa se simta vulnerabil. Nu stia cum sa faca fata acestei nevoi, pentru ca ea il trimitea in experientele din copilarie, in care se simtise neajutorat si devalorizat. Isi ura atat de mult vulnerabilitatea incat isi abandonase inima. Cand a inteles acest lucru, a reusit sa exeprimenteze furia, tristetea si teama in mod direct, fara a fi tenatat sa ii invinovateasca pe ceilalti. A experimentat si imensa tristete de a pierde contactul cu latura sa umana, in urma careia a inceput sa simta si sa –si implineasca nevoia de a fi, pur si simplu, fara a fi in mod obligatoriu cineva important.
De multe ori, ne temem si ne luptam cu emotiile noastre pentru ca ele scapa de sub control. Ele ne fac sa ne simtim vulnerabili, nu puternici. Ne imaginam ca daca vom experimenta teama sau tristetea, ne vor coplesi.In realitate, coplesitoare va fi impotrivirea noastra, pentru ca este mai periculos sa infrunti un val puternic decat sa inveti sa plutesti pe apa. Depresia este pierderea laturii noastre empatice, emotionale, care corespunde “inimii“. Este intoarcerea impotriva fluxului de nestapanit al vietii, in incercarea de a controla si de a aseza sub tipar ceva care scapa intelegerii si puterii noastre : insasi existenta. Nicio tulburare psihica nu este doar o boala ce trebuie vindecata, ci in primul rand o oportunitate de a ne trezi, de a accesa alte nivele ale existentei si de a progresa cu adevarat, ca fiinta spirituala, si nu doar in ierarhia sociala.
