“Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui il va face lung.”
Seneca
Traim in secolul vitezei, suntem coplesiti de informatii care se succed cu repeziciune, si trebuie sa tinem pasul cu tot felul de descoperiri “revolutionare“, daca nu vrem sa ramanem in urma. Aceasta “urma“ este un alt demon pe care ni l-am plasmuit , probabil din lipsa de echilibru si dorinta de a fugi din interior in afara, pe taramul comparatiilor absurde. Este o perpetua competitie in care fiecare lupta cu fiecare, trebuie sa depasim, trebuie sa fim in fata, dar nu avem niciodata timp sa simtim gustul victoriei, pentru ca defapt nu exista nicio victorie. Cu ce ne luptam defapt? Ideea mea despre lupta se ciocneste cu ideea ta despre lupta, pentru ca ni se vorbeste de timpuriu despre tot felul de “lupte“pe care nici macar nu avem ragaz sa le discernem, nicidecum sa le depasim. Fiecare dintre noi este dresat sa vada in celalalt un potential concurent, un individ al carui tel este acela de a ne vedea la pamant.Daca imi zambeste, probabil are ceva de ascuns, ma vaneaza sau ma pacaleste.Daca nu imi zambeste, este clar ca ii displac profund si imi doreste raul. Asadar, celalalt nu este mai mult decat o plasmuire a noastra, pe care avem grija sa o investim cu atributele cele mai lipsite de farmec.Astfel, ne cream un dusman imaginar pe care insistam sa il construim si in realitate. Omul isi gaseste mereu scuza trecutului, adica, practic, din nou da vina pe timp. Spunem ca asa faceau si stramosii nostri, ca si ei se luptau intre ei, ca asa se tineau“ in forma“, fiind mereu contra timp si contra ceilalti.In realitate, noi nu stim absolut nimic despre stramosii nostri.Si asta pentru simplu fapt ca nu am fost contemporani cu ei. Tot ceea ce ni se pare ca stim ne-a fost transmis prin viziunea si subiectivitatea altora, care la randul lor au primit informatiile din scrierile altor indivizi sau din cine stie ce dovezi descoperite si interpretate dupa bunul plac.
“Progresul stramosilor nostri a fost obtinut prin competitie, pentru ca altfel ei s-ar fi plafonat si n-ar mai fi evoluat“.
Daca am incerca sa depasim acest cliseu, am constata cu stupoare in ce consta defapt aceasta presupusa evolutie a noastra. Pe langa dependenta de confort si multe alte dependente, ne-am ales oare cu mai multa fericire, sau macar cu o stare de bine? Sigur ca inainte nu aveam nici macar televizor, si ca traiam mai putin.Dar ne bucuram mai putin de viata? Pana la urma , tot ce facem, tot ce agonisim, este pentru a ne creste starea de bine.Sunt prea putini aceia care reusesc sa realizeze faptul ca starea de bine poate fi creata ca stare in sine, perfect desprinsa de orice stimul exterior. Altfel, este ca si cum am traversa un episod de foame “nervoasa“, in care mananci enorm fara a-ti fi cu adevarat foame si fara a te satura vreodata, devenind din ce in ce mai frustrat.Tot asa, agonisesti fara a te opri sa te bucuri de ceea ce ai obtinut. In realitate, nimeni nu ne face atat de mult rau pe cat ne facem noi insine.Si asta pentru ca nimanui nu poate sa-I pese atat de mult de persoana noastra, cat ne pasa noua . Fiecare isi omoara timpul si nervii gandind la raul inchipuit pe care altii i-l vor. Cat de periculos e celalalt? O nimica toata in comparatie cu pericolul gandurilor noastre otravite. Daca ne-am opri o secunda din cursa asta infernala, daca ne-am da timp sa fim, sa ne uitam in interior si in jur, pentru a simti ce suntem defapt , probabil am realiza ca toate conceptele si conceptiile despre inteligenta, timp si reusita, sunt false.Ele ne manipuleaza mai mult decat orice om pe care l-am putea banui. Se masoara oare inteligenta in bani sau in sociabilitate? Sau banii si sociabilitatea sunt apanajele unei cautari mai adanci? Si daca e asa, nu exista cai mai directe, mai oneste?
IN CAUTAREA TIMPULUI PE CARE NU L-AM AVUT
“A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.”
Mircea Eliade
Multi oameni nu au avut niciodata timp pentru ei. Defapt, nu avem timp pentru ca el nu ne apartine. Poate exista ca expresie a unei sincronizari subiective intre indivizi. Dar dincolo de asta, cea pe care o consumam alergand dupa himere este insasi existenta noastra. Ea nu este un ceas care ne tine sub presiune, ci mai degraba un dar, un episod sau un nivel al unui joc mai complex. Asadar, la acest nivel ne este dat sa experimentam senzatii, stari, franturi de poveste, despre care stim exact ca nu vor dura vesnic Si frumusetea acestor clipe sta tocmai in irepetabilitatea lor. Le vanam pentru ca sunt rare, caci daca ar fi infinite, nu am mai sti sa ne bucuram de existenta lor.Nu am sti si nu am putea sa discernem albul fara negru.Oricat de bine ne-ar fi, repetarea infinita sau gandul ca este posibil sa se repete la infinit ne sufoca. Este ca si cum am fi prinsi intr-o panza de paianjen, chiar daca acea panza este tesuta din fire de aur.
Timpul nu e mult si nici putin, nici lung si nici scurt. Si cel mai important, nu este contra noastra.Noi suntem contra timp pentru ca nu intelegem ce ni se intampla. Daca este sa vorbim despre consumarea timpului, atunci mai degraba il consumam cand intram in “criza de timp“.Defapt nu exista criza de timp, ci mai curand o criza de nervi din pricina unei proaste gestionari a emotiilor.Desigur, daca planuiesti sa te intalnesti cu cineva, nu este indicat sa il faci sa astepte, insa a intra in panica este o alegere inca si mai proasta. Orice ai putea rezolva cu calm si ceva umor, se va duce de rapa atunci cand intri “in criza“. Si “criza“ este tot o alegere personala, oricat ar parea de absurd. Este ca atunci cand tii o pisica de coada si ea se trage. Durerea pisicii e provocata de faptul ca se opune.Daca ar sta pe loc, nu ar mai simti durere. Asa se intampla si cu noi, cei care fugim.Fugim de suferinta, de emotie, de durere, de timp.Timpul nu trece, noi ne grabim sa trecem pe langa el. Timpul este nu mai mult decat o stare de spirit. Fugim de varste pe care nu le intelegem, tragem de lucruri care nu exista si ne dorim ce nici macar nu am sti sa gestionam. Ne gandim la viata vesnica. Dar noi nu reusim sa traim nici macar o clipa. Nu ne dam acest ragaz, acest timp. Sa stam pur si simplu si sa contemplam ceea ce este, nu sa ravnim permanent la ceea ce ar putea fi. Foamea de putere este singura noastra ocupatie. Asta e tot ce ne guverneaza, fie ca vorbim de frumusete, pozitie sociala, avere sau alt tip de a controla. Ceea ce pierdem din vedere este ca a -I controla pe ceilalti nu echivaleaza cu adevarata putere pe care o cautam fara a constientiza, aceea de a ne controla pe noi insine. Degeaba conducem armate de oameni daca pe noi ne conduce trufia, dezamagirea, furia sau foamea. Putem fi regi, si suntem nimic in comparatie cu o insecta care traieste o zi si se bucura de ea, de toate miracolele acestei unice zile. Nu intamplator, cei care afla ca mai au foarte putin timp de trait isi ofera timpul de a experimenta tot ceea ce ii incanta. Nu “pierd“ timpul cu ceva ce nu ii intereseaza.Exista multe cazuri in care alarma este falsa si oamenii respectivI traiesc mult mai mult decat li s-a spus. Sa fie asta o lectie?
Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri.”
Nicolae Iorga
“TIMPUL NU ESTE O CALITATE A LUCRURILOR, CI NUMAI UN MOD DE A GANDI“
BARUCH SPINOZA
“A pierde “si “ a castiga“ sunt modurile noastre de a filtra lucrurile care ni se intampla. Castigam bani sau experienta, pierdem timp sau incredere. Sigur ca, pentru a functiona in aceasta realitate comuna, avem nevoie sa “lucram“ cu uneltele care ne sunt puse la dispozitie de context. Dar acestea, cele vizibile, nu sunt singurele noastre resurse. Modul in care gandim, felul in care ne tratam, gradul de indulgenta fata de propria persoana va modifica realitatea noastra. Sigur ca avem nevoie de bani si de interactiune sociala. Asta daca nu cumva alegem un alt tip de existenta. Pentru existenta “clasica“, insa, nu putem sa trecem peste aceste lucruri. Nici nu ar fi corect, pana la urma, pentru ca este important sa traversezi nivelul unui joc, nu sa-l fentezi. Dar tocmai de aceea este cazul sa ne prioritizam experientele si trairea. “Care este cel mai rau lucru care mi se poate intampla daca fac/ nu fac asta“? e intrebarea pe care ne-o putem adresa in momentele critice. `Pot supravietui?“.De multe ori, nu numai ca putem supravietui, dar este posibil sa invatam ceva care sa ne dea posibilitatea sa traim mai bine cu noi insine. Chiar daca, aparent, pierdem ceva important, este posibil sa castigam ceva mult mai valoros. De exemplu, am putea pierde niste bani, castigand mai multa forta interioara. Putem pierde astfel o dependenta, ceva despre care credeam ca ne guverneaza viata si fara de care nu banuiam ca putem trai. Cu cat pierzi mai multe dinafara ta, ajungi mai aproape de tine. De aceea, un om cu adevarat puternic este cel care functioneaza cu cele mai putine resurse exterioare, adica are cele mai putine dependente. Multe din definitiile inteligentei sunt precar construite si se bat cap in cap. Daca inteligenta inseamna adaptabilitate, cati dintre noi, inafara de mistici si iluminati se pot compara cu animalele salbatice? Orgoliul ne impiedica sa facem asemenea comparatii, iar asta ne tradeaza slabiciunea.
Timpul exista pentru toate cate trebuie sa se intample.El nu se pierde si nu se castiga, dar se poate trai sau nu. Asta intr-adevar tine de noi si de cat de disponibili suntem sa participam la acest joc al existentei. Daca luam prea in serios lucrurile, incrancenarea ne va impiedica sa trecem de ele. Daca le luam in ras, existenta insasi ne va raspunde la fel.Si daca gluma I se pare proasta, se va debarasa de ea. Este tot un fel de selectie naturala, pana la urma. Tratand cu respect ceea ce ne inconjoara, fie ca intelegem, fie ca nu, este modalitatea optima de a functiona in univers. Fiecare forma de existenta merita sa fie respectata si observata, pentru ca reprezinta o lectie si ofera o alta poveste de viata, un alt traseu, unic si irepetabil.
De aceea, specia umana ca intreg nu este superioara altor specii. Exista insa oameni a caror superioritate se manifesta prin intelegerea cursului lucrurilor, prin intelegerea universului ca intreg, si nu in ultimul rand prin iubirea a ceea ce este. Un om superior este cel care va incerca sa faca raul cel mai mic exteriorului sau. Cruzimea si dominarea fiintelor slabe , lipsite de aparare, sunt defapt apanajul oamenilor slabi. Existenta fiecaruia este modul sau de a gandi.Timpul insusi este un mod de a gandi, este maniera noastra de a ne integra in univers.
CALENDARUL COPACILOR
In opinia poetului Robert Graves ( The White Goddess, 1948), druizii celti au creat un calendar perfect al lumii.Ei au divizat anul in treisprezece luni in loc de douasprezece, fiecare luna avand 28 de zile. In total erau 364 de zile si fiecarui an i-a mai fost adaugata o zi intercalata, dupa solstitiul de iarna, pentru a regla calendarul. Aceasta zi era considerate in afara timpului, intre lumi. Orice ai fi facut in aceasta zi era lipsit de importanta in “lumea reala“. La fiecare patru ani, o a doua zi intercalata era introdusa dupa solstitiul de vara, pentru anul bisect. Aceasta insemna ca datele zilelor saptamanii nu se schimbau niciodata de la luna la luna sau de la an la an, si ca nu aveai nevoie decat de pagina unei singure luni.
Fiecare luna a fost numita dupa o consoana a alfabetului OGHAM folosit de druizi. Fiecareia dintre aceste treisprezece luni i-a fost atribuit un copac, adesea in functie de anotimpurile in care copacul face pentru prima data frunze, flori sau fructe.
Versiunea Calendarului copacilor ii apartine in totalitate lui Graves, fiind folosita astazi de multi practicanti ai magiei. Exista un alfabet celtic al copacilor pe care Graves l-a transformat intr-un calendar.
