NEVOIA DE RADACINI
“Pierde-ti capul, ca sa-ti vii in simtiri”
Civilizatia inseamna, printre altele, urbanizare, tehnologizare, expunere la o avalansa de stimuli, cu care corpul si mintea noastra sunt bombardate in permanenta. Pamantul este, intr-o masura din ce in ce mai mare, inlocuit cu beton, iar oamenii par tot mai putin dispusi sa se miste fara ajutorul unei carcase pe patru roti. Aparate din ce in ce mai performante ne preiau intai sarcinile, apoi viata, traind-o, asa cum au fost programate, in locul nostru. Oamenii fac din ce in ce mai putin efort, fie el intelectual, fizic sau spiritual, si, daca la prima vedere pare un lucru bun, consecintele pe termen lung sunt dezastruoase. Fenomenul care apare in urma expunerii prelungite la conditiile vietii aglomerate, trepidante, tehnologizate excesiv si superficiale este alienarea, cu intregul arsenal de tulburari psihice si psihosomatice. Asa cum corpul este dopat cu substante dintre cele mai putin hranitoare, mintea se obisnuieste sa rontaie aceleasi toxine promovate excesiv si repetitiv de mass media. Aflandu-ne mai mereu intr-o goana nebuna catre nimic, nu ne mai permitem luxul de a fi fundamentati in experienta personala. Cu alte cuvinte, nu mai avem timp sa fim, pentru ca suntem mereu preocupati sa avem acces la orice altceva decat la noi insine. Odata cu disparitia familiilor si comunitatilor unite, copiii sunt tot mai mult influentati de nevroza din modelul cultural al familiei lor nucleare. Drept rezultat, multi oameni traiesc cea mai mare parte a vietii repetand inconstient tipare denaturate create in copilarie, pentru a corespunde si a fi acceptati. Recunoasterea acestor tipare si lucrul cu ele reprezinta baza dezvoltarii unei individualitati autentice, care nu actioneaza compulsiv, sub efectul unor conditionari din trecut, bazate pe imagini de sine restrictive, nevoi negate si auto-pedepsire.
Oamenii ajung sa se deconecteze de la propria fiinta, de la propriul corp, ale carui nevoi fie le neaga, fie le interpreteaza gresit. Ei incep sa traiasca doar “in cap”, refuzand sa isi asculte corpul, pana in momentul in care acesta se imbolnaveste intr-atat incat sa nu mai poata fi trecut cu vederea. Oamenii au nevoie de radacini, de apartenenta si de contact cu elementele naturii, pentru a fi in echilibru. Legatura cu pamantul este vitala, din toate punctele de vedere, drept pentru care este de datoria noastra sa il ingrijim, dupa cum este dreptul nostru sa ne bucuram de proprietatile sale terapeutice, prin exercitii de fundamentare, impamantare sau inradacinare, si prin contact direct cu emotiile si experientele noastre.
Practica spirituala presupune si fundamentarea sau “miscarea in jos”, dinspre cap, rationalizare si interpretare, catre corp si simturi. In traditiile estice, revenirea pe Pamant poate insemna conectarea la centrul de greutate al corpului aflat sub ombilic, numit “hara“, in japoneza, si “tan-tien-ul inferior“, in chineza. Practici ca aikido sau tai chi chuan fundamenteaza o persoana in acest fel. Postura sezand, recomandata pentru meditatie, are si ea un efect de fundamentare, la fel ca accentul pus pe munca, atentie la detalii si prezenta constienta in corp din traditia zen (taierea lemnelor, caratul apei). John Welwood considera ca, daca psihoterapia este asemanatoare tunderii si fertilizarii unui copac, pentru ca acesta sa creasca si sa faca fructe, practica spirituala este e o terapie radicala, care ajunge la radacina care se agata de o viziune limitata a sinelui, care ne impiedica sa ne relaxam si sa ne scufundam mai adanc in solul profund al existentei.
“Cultura asiatica traditionala nu a produs disocierea pronuntata minte-corp, pe care noi, occidentalii, o cunoastem atat de bine. Acordand prioritate bunastarii colective, societatile asiatice nu au alimentat nici disocierea intre sine si altul, individ si societate, care sunt specifice mintii occidentale. N-a existat nicio prapastie intre generatii, nici alienarea sociala care caracterizeaza viata moderna. In acest sens, satele si familiile extinse din India si Tibetul traditional par sa fi construit structuri ale eului mai solide, nu atat de debilitate de scindarile interioare-intre minte si corp, individ si societate, parinte si copil sau eul slab si supraeul dur si exigent”. Astfel, “etajele superioare” ale dezvoltarii, in cultura asiatica moderna, au putut fi construite pe o fundatie cu un grad superior de stabilitate si coeziune. Societatile traditionale au mentinut o viata acordata cu ritmurile naturii si sacrul, in centrul vietii sociale. O cultura care asigura indivizilor mituri, sensuri, valori si ritualuri comune asigura un mediu de sustinere, ca un context de iubire, sprijin si apartenenta, generand un puternic sentiment de incredere si o dezvoltare psihologica sanatoasa a indivizilor, este de parere psihanalistul D.W. Winnicott. Prin contrast, copiii de astazi, care cresc in familii dezorganizate, petrecandu-si timpul in fata televizoarelor, telefoanelor si tabletelor, prin care iau contact in permanenta cu imaginea unei lumi fragmentate si narcisice, sunt departe de a beneficia de un context bogat in valori.
Un mod de manifestare a diferentelor este maniera in care oamenii isi simt propriul corp. Tibetanii sunt centrati in jumatatea inferioara a corpului, fiind puternic conectati cu pamantul de sub picioare. Ei par sa posede in mod natural o mare cantitate de hara, spre deosebire de occidentali, care sunt centrati in jumatatea superioara, si au o legatura slaba cu partea inferioara. Hara, pe care Karlfried Graf o numeste “centrul vital” sau “centrul pamantului”, este legata de aspectele de siguranta de sine, putere personala, vointa, incredere, sustinere si echilibru. Deficientele din cresterea copiilor, deconectarea de pamant, acentul exagerat pus pe intelect si rational contribuie la pierderea harei, echivaland cu un fel de hara-kiri (ucidere a harei), la nivel colectiv si inconstient. Pentru a compensa lipsa sentimentului de sustinere si incredere din abdomen, occidentalii incearca adesea sa obtina securitatea si controlul urcand “cat mai sus”, adica incercand sa controleze viata cu mintea. In spatele acestor tentative se ascunde un sentiment general de frica, anxietate si insecuritate, provenit din deconectare sau descentrare.
Manipura chakra, al treilea centru energetic, localizat in plexul solar, poate fi considerat un corespondent al harei. Acesta guverneaza vointa, increderea in sine, egoul, individualitatea, afirmarea de sine, capacitatea de conducator, starea de libertate launtrica, expansivitatea, puterea, ambitia, curajul, pasionalitatea, optimismul, stapanirea de sine (autocontrolul), spontaneitatea, inteligenta necesara unei integrari eficiente in societate.
Energiile care se manifesta la acest nivel sunt orientate catre a ne ajuta sa intelegem cat mai bine propria noastra individualitate si modul nostru specific de manifestare. In MANIPURA chakra se afla „miezul magnetic al personalitatii”.
Probleme de sanatate care pot sa apara datorita persistentei si accentuarii dezechilibrelor la nivelul celei de a III-a chakre: digerarea cu dificultate a alimentelor, metabolism scazut, anorexie sau bulimie, greata – vomismente, afectiuni ale stomacului si duodenului precum: indigestii, gastrita, gastro-enterita, ulcer gastric si duodenal, afectiuni ale pancreasului ca: diabetul, hipoglicemia, pancreatita, afectiuni ale splinei, afectiuni hepato-biliare: hepatita, ciroza, diskinezie biliara, calculi biliari, apendicita, tulburari de vedere: miopie, hipermetropie, astigmatism, glaucom, cataracta, exoftalmie, cheratita etc.
Felul in care traim este reflectat si in respiratia noastra, care nu mai este corecta si completa, nu mai este abdominala, ca aceea a bebelusilor, ci superficiala, claviculara, haotica, lucru care genereaza numeroase disfunctii la nivel psihic si somatic. Legatura intre radacini (ombilic) si felul in care mancam este destul de usor de depistat. Centrul puterii personale, aflat in apropierea stomacului, este usor de bombardat sau de hranit cu emotii. De aici au aparut si expresii precum “am un gol in stomac” sau “simt fluturasi in stomac”. De aceea, tindem sa inlocuim golul afectiv, resimtit in stomac, cu mancare. Daca nu e mancare, sunt tigari, alcool sau adrenalina. Si, tot de aceea, majoritatea oamenilor mananca in mod agresiv, de parca s-ar lupta cu hrana, in loc sa se bucure de ea si s-o savureze. Frica, provenita din neintelegere, naste agresivitate, iar agresivitatea, dupa cum stim, naste monstri, adica indivizi neimpliniti, care se manifesta ca atare, devenind lacomi, si niciodata satui.
Fenomenul obezitatii are, ca si cel al acumularii excesive de bunuri, mai degraba legatura cu felul in care mancam, decat cu ceea ce mancam. Daca hrana, indiferent de natura ei, nu este implinitoare, va fi excesiva, pentru ca atunci cand devii insensibil, cresti stimulul. In occidentul modern este ceva obisnuit sa te simti instrainat de intregul social mai larg, ale carui spatii publice si arhitectura, sarbatori, institutii, viata de familie si mancare sunt lipsite de calitati sufletesti hranitoare, ceea ce ii impiedica pe oameni sa fie profund conectati la aceste aspecte, dar si unii cu altii. Obezitatea provine din mancatul inconstient, mecanic, compulsiv, iar lacomia si excesul, indiferent de domeniul manifestarii, sunt tot rodul unei compulsii, unui comportament neconstientizat. De aceea, singurul remediu este constientizarea.
In centrul de medicina ayurvedica Deepak Chopra, din America, o serie de tulburari psihice, comportamentale si fizice, de la dependente si anxietate pana la diabet, obezitate si cancer, sunt tratate in acelasi fel: prin reechilibrarea sistemului minte-corp-spirit, cu ajutorul elemetelor naturale, al sunetelor din natura si al stiintei respiratiei, meditatiei si exercitiilor fizice, carora li se adauga aromaterapia si compunerea unei diete alimentare cu gusturi echilibrate, potrivite tipului de organism, pentru a stimula simturile si a vindeca integral.
Asadar, singura solutie eficienta de a ne ameliora viata este sa imbinam avantajele civilizatiei noastre cu intelepciunea si cunoasterea celor de la care avem de invatat despre imprietenirea cu noi insine si cu corpul nostru. In felul asta, invatam sa locuim in ambele jumatati ale fiintei noastre, pastrandu-ne capul si redobandindu-ne simturile, pentru a fi cu adevarat intregi.
Autovindecarea prin cunoastere
Animalele in Psihoterapie
Magia cafenie
Omul ca parte si ca intreg