Arta plastică
Orice formă de expresie reprezintă o acordare mai profundă la sine şi permite totodată accesul în zone ale conştiinţei şi ale existenţei pe care, cel puţin în stare obişnuită, nu le accesăm. Prin artă ni se face cunoscută o altă dimensiune a firescului, în care noi înşine devenim creatori şi creaţie. Există multe feluri de a folosi expresia sinelui. Posibilităţile sunt limitate doar de creativitatea noastră.
Unul dintre primele lucruri pe care le învaţă un artist este că în natură nu exista kitsch-uri. Nu există nimic fals, şi nu există două lucruri identice. Natura nu se copiază pe sine, ci se revelează. Ea este un proces în plină devenire şi nu rămâne fixată într-un anumit stadiu.
Artistul este invitat să privească natura, să reînveţe să o vadă, rămânând deschis în fața miraculosului şi a multitudinii posibilităţilor, ca atunci când era copil. Prin aceasta, mintea lui se deschide către cunoaştere şi către viață. Este învăţat să simtă textura scoarţei copacilor, apoi să păstreze memoria acestei texturi. Astfel, culorile, texturile şi senzaţiile pe care le descoperă continuă să existe înscrise în fiinţa lui, chiar dincolo de existenţa lor fizică. Omul încorporează universul şi îl trăieşte, după cum universul îl trăieşte pe om. Cu alte cuvinte, omul învaţă să trăiască prin exerciţii de observaţie şi meditaţie asupra a ceea ce a observat. Emoţiile sale devin apoi forme de expresie a sinelui îmbogăţit cu noi experienţe şi trăiri. Observând natura, procesele ei şi emoţiile pe care ea le trezeşte în interiorul său, omul învaţă să se observe pe sine. Încadrându-se în spaţiul vast şi nesupus controlului pe care natura îl reprezintă, individul învaţă să îşi ocupe propriul corp şi să se bucure de viața pe care o experimentează acolo.
Limbajul artei plastice poate fi studiat şi perfecţionat, ca orice alt limbaj. Percepţia, reprezentarea şi chiar calitatea trăirilor şi exprimarea lor pot fi din ce în ce mai rafinate, mai evoluate. Dar în esenţă acest limbaj este înscris în fiinţa noastră, chiar dacă este doar o sămânţă sau un rudiment. În mod spontan, fără a conştientiza, exprimăm frânturi din noi printr-o simplă mâzgăleală. Poate exprimăm o tensiune, sau poate un comportament, o atitudine în fața vieţii. Poate să fie propria noastră sensibilitate fața de existenţă, traducerea a tot ceea ce observăm. Simbolurile folosite pot fi interpretate cu succes numai în acord cu trăirea pe care ele o generează în fiinţa creatorului lor. De aceea, ca şi în cazul viselor, generalizările oferă o bază prea îngustă pentru varietatea exprimării simbolice.
Există teste proiective care oferă anumite interpretări menite să dezvăluie ceea ce este comun oamenilor ca experienţă şi trăire. Dar ceea ce este unic, personal, rămâne neexplorat din pricina unui tipar prea sărac. Terapeuţii pot citi un desen cum ar citi în cafea, în funcţie de propria imaginaţie sau de teoria înmagazinată în urma citirii instrucţiunilor lăsate de alţii. Adevărul e că imaginaţia, intuiţia şi empatia sunt necesare în explorarea acestui drum al profunzimii. Dar este la fel de adevărat că în aceste interpretări nu ar trebui să existe verdict sau definitiv, căci sufletul nu cunoaşte limbajul în care sunt scrise aceste cuvinte. Poate fi interpretat numărul de personaje, rigurozitatea liniilor, atenţia acordată detaliilor, încadrarea în pagina, dimensiunile şi armonia, însă , din nou, este riscant să încerci rolul demiurgului în mijlocul creaţiei altuia. Este important ca pacientul şi terapeutul să descopere împreună semnificaţia tuturor mijloacelor de expresie utilizate, pentru ca apoi să exploreze şi să rezolve eventualele puncte vulnerabile depistate. Descoperirea soluţiilor poate fi realizată spontan, aşa cum se întâmplă în cazul basmului.
Terapeutul poate sugera clientului să realizeze un desen, de exemplu, în legătură cu o anumită temă dată, sau poate un desen liber. Clientul poate furniza, prin creaţia sa, indicii valoroase în legătură cu problemele pe care le are, dar şi cu rezolvarea acestora.
Pe de altă parte, terapia prin artă poate fi considerată în egală măsură o formă de terapie ocupaţională. Pe lângă dezvoltarea creativităţii, a senzitivităţii şi a capacităţii de a explora, redimensiona şi resemnifica, atât obiecte cât şi experienţe, arta oferă avantajul redescoperirii armoniei şi echilibrului, atât la nivel de concept şi structură a creaţiei cât şi ca posibilitate de reorganizare individuală.
Putem învăţa să oferim obiectelor, personajelor şi experienţelor din povestea noastră dimensiunile necesare pentru a rămâne în echilibru şi pentru a ne oferi nouă înşine această posibilitate de a fi în echilibru, armonizând informaţiile şi trăirile cu ele însele şi cu noi. Reamenajându-ne pagina ne putem rearanja sau reinterpreta interiorul, ceea ce, în timp, poate duce la selectarea şi achiziţionarea experienţelor de care avem nevoie pentru a ne continua evoluţia, fără a ne crampona să catalogăm aceste experienţe drept faste sau nefaste.
Putem învăţa să creăm o mică operă din tot ceea ce ni se întâmplă, alegând acel domeniu al artei care ni se potriveşte cel mai bine. Putem alege sculptura, grafica sau pictura, ceramica sau orice altă formă de îmbinare a explorării propriei fiinţe cu descoperirea alternativelor de a fi.
Culorile în sine pot fi considerate elemente terapeutice. Fiecare culoare are anumite proprietăţi benefice, regenerative sau menite să potenteze o anumită stare, motiv pentru care cromoterapia, terapia prin culoare, este utilizată din ce în ce mai des, în măsura în care proprietăţile acestora devin observate şi cunoscute.
Lumină reprezintă un complex de radiaţii emise sub forma unor unde, iar culoarea luminii este dată de frecvenţa sau lungimea de undă, începând cu undele scurte de la capătul violet al spectrului luminos şi terminând cu cele lungi de la capătul roşu al acestuia. Toate fiinţele vii aleg doar acele frecvențe şi culori ale razelor solare de care au nevoie pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, captând aceste vibraţii în corp, aşa cum plantele captează lumina soarelui pentru fotosinteză. De altfel, un singur atom face diferenţa între o moleculă de clorofilă şi una de hemoglobină. Principiul cromoterapiei constă în tratarea corpului bolnav cu ajutorul unor doze mai mari din culorile în deficit. În principiu, capătul roşu al spectrului luminos energizează, iar capătul violet linişteşte.
Culorile pe care le folosim ne pot induce stări şi în egală măsură, culorile pe care alegem să le folosim pot oferi informaţii despre stările noastre. Terapeutul care utilizează arta ca metodă de explorare şi vindecare este cel capabil să înţeleagă şi să aplice, prin sugestie sau prin puterea exemplului, o culoare sau o linie care pot transforma, în egală măsură, o planşă sau o existenţă.
Povestea noastra
“Povestea noastra“ este o lucrare compusa din stari, ganduri, sentimente, pietre, pene, scoici, rune, fructe si flori uscate, boabe de cafea, sclipici, intrebari, si multe altele. Este rezultatul unei tehnici de lucru in echipa, in care fiecare participant adauga cate un element, fara a deranja in vreun fel ceea ce a ales celalalt. Este o tehnica foarte eficienta pentru cresterea gradului de a empatiza si a rezona cu celalalt, drept pentru care este foarte benefica atat in terapia de cuplu, cat si in cea de familie.
Descoperirea resurselor si blocajelor, prin interpretarea personalizata a unui copac, desenat sau modelat de client:
Urmeaza seria (meta) morfoza in 5 acte. “Ultima devenire”, trecere simbolica prin cele 5 stadii: pamant, apa, aer, foc si spirit, sau nemultumire, depresie, iluzie, (auto) sacrificiu si auto realizare prin constientizare.
Suita “simboluri, stari, cablari la inconstientul colectiv”:
Seria “proiectii. constientizarea si integrarea subpersonalitatilor”:
Umor si arta in psihoterapie:
De la scindare la integrare, de la bipolar la tripolar.
Ancore, radacini, idealuri. Ilustrarea conceptului de “bardo”, facilitatorul corespondentei dintre lumi. Un sinonim imperfect, care priveste aceeasi realitate din unghiul patologiei, este cel de “borderline”. Psihoterapia integrativa pune accent pe potentialul creativ, care doreste sa fie revelat si explorat, in contextul devenirii a ceea ce suntem in totalitate. Distorsiunile de orice fel, blocajele si autoagresivitatea provind din dorinta noastra, timpuriu si adanc inradacinata, de a corespunde. Prin constientizarea adevaratelor noastre nevoi, ne putem elibera de tot ceea ce nu suntem, sau nu ne mai trebuie sa fim.
