ARTA IN PSIHOTERAPIE SI PSIHOTERAPIA IN ARTA
„Fie ca proporţiile să se găsească nu doar în numere şi în măsuri, ci şi în sunete, greutăţi, timp, poziţii şi orice altă forţă mai exista”. (Leonardo da Vinci)
„Impulsul de a crea este deseori descris ca o forţă elementară, care reflectă o inimaginabilă bogăţie interioară şi abundentă a Divinului. Sursa cosmică creatoare este atât de vastă şi de plină de posibilităţi încât nu se poate conţine pe sine şi trebuie să-şi exprime întregul potenţial ascuns. Alte descrieri subliniază imensa dorinţă a minţii universale de a se cunoaşte, explora pe sine şi de a-şi trăi întregul potenţial. Acest lucru nu se poate realiza decât prin exteriorizarea şi manifestarea tuturor posibilităţilor latente sub forma unui act creator concret. Este necesară atunci polarizarea între subiect şi obiect, în cel care simte şi cel care este simţit, în observator şi observat. O idee similară poate fi întâlnită şi în scripturile Cabalei medievale, conform cărora motivul creaţiei este acela că Dumnezeu vrea să-l vadă pe Dumnezeu. Alte dimensiuni importante ale procesului creator, deseori subliniate, sunt spiritul ludic, autodelectarea şi umorul cosmic al creatorului. Sunt elemente care au fost cel mai bine descrise de vechile texte hinduse, care numesc universul şi existenţa „lila”, sau Jocul Divin. Conform acestei perspective, creaţia este un joc cosmic de o infinită complexitate, pe care Dumnezeu, Brahman, îl creează din sine şi în sine. Creaţia poate fi privită şi ca un experiment colosal ce exprimă imensa curiozitate a conştiinţei Absolute, o pasiune analoga atitudinii unui om de ştiinţă care îşi dedică viaţa explorării şi cercetării. Impulsul Universului de a crea poate fi asemuit cu inspiraţia şi pasiunea creatoare a artistului suprem”.
Arta este, în esenţă, o invitaţie la armonie şi echilibru, adică un mijloc de a exprima tot ceea ce există, indiferent de modul în care obişnuim să catalogam aceste forme ale existenţei. Cum echilibrul nu poate însemna existenţa unei singure extreme, exprimarea artistică se opune șuntării spirituale tocmai prin afirmarea şi traversarea existenței exact aşa cum este ea, cu realităţile, fantasmele, posibilităţile şi limitele de care dispune la un moment dat. Orice artă este o şansă de transcendere a ipocriziei şi de realizare spirituală autentică, una dintre formele care îţi permit să fii egal cu tine însuţi în timp ce-ţi cauţi poziţia în univers. Arta a reprezentat dintotdeauna legătura oamenilor cu divinitatea, o conexiune directă, un ciclu al revelaţiei a ceea ce există şi al expresiei de sine. Ea este un mijloc sigur şi stabil de a găsi un sens şi de a-l transforma într-o opera. Această operă nu trebuie să fie neapărat de natura artistică, deşi se foloseşte de artă. Ea poate fi de natură umană, intelectuală, spirituală sau chiar divină. Terapia prin artă plastică, muzică, joc de rol, dans, dar şi prin scris este, înainte de orice, o cale spre tine însuţi, care poate deveni o cale spre universalitate pentru că foloseşte un limbaj universal: spiritul. Considerată de unii drept maladie a creierului, delir sau nevroză, arta oferă soluţii, răspunsuri şi eliberări, nebănuite dar intuite. Terapia prin artă priveşte creaţia individului ca pe un oracol capabil să prevestească şi chiar să explice evoluţia şi eventuala patologie a acestuia, oferind totodată soluţii pentru optimizarea traseului existenţial.
Arta nu invită la egoism, nici la narcisism, ci la integrarea individului în el însuşi, dar şi într-un sens mai larg decât cel personal. Ea constituie un sens în sine, permiţându-i celui ce o accesează să cunoască perspective diferite ale realităţii cu care se confruntă. Explorarea propriei lumi imaginare poate echivala cu explorarea oricărei lumi, în care totul e posibil atâta vreme cât putem vedea posibilităţile. Dacă omul a căutat, din cele mai vechi timpuri, să rămână ancorat de viață prin intermediul artei, probabil că aceasta îi poate permite să descopere resursele ameliorării vieţii prezente.
Dacă a studia o artă implică voinţă, disciplină şi exerciţiu, şi asigură în timp deschiderea mentală şi spirituală prin simpla achiziţie a unui limbaj nou, simpla joacă de-a artistul poate scoate la iveală răspunsuri şi soluţii venite dintr-o zonă cu resurse încă neexploatate. Imaginaţia nu este o rătăcire, ci o resursă. Concretul însuşi a fost odată imaginar.
„Şi dacă Conştiinţa Absolută este şi Artistul, Experimentatorul şi Exploratorul perfect, omiterea unor opţiuni semnificative ar compromite bogăţia creaţiei. Artiştii nu-şi limitează subiectele la temele frumoase, etice şi înălţătoare. Ei reprezintă orice aspecte ale vieţii care pot reda imagini interesante sau promit povestiri pasionante. Existența părţii de umbră a creaţiei amplifică aspectele ei luminoase, oferind un contrast şi dă o bogăţie şi o profunzime extraordinară dramei universale. Conflictul dintre bine şi rău, în toate domeniile şi la toate nivelurile existenței este o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru povestiri fascinante. Un discipol l-a întrebat odată pe Shri Ramakrishna, marele vizionar, sfânt şi maestru spiritual indian de ce există răul pe lume. Acesta a răspuns că asta face acţiunea mai complexă. Acest răspuns poate părea cinic dacă avem în vedere natura şi dimensiunile suferinţei din lume, privită în forma sa concretă: milioanele de copii care mor de foame sau de boli, nebunia războaielor, victimele sacrificate şi torturate şi dezolarea dezastrelor naturale. Dar dacă facem un experiment mental prin care să eliminăm din univers tot ceea ce ni se pare rău şi diabolic, vom începe să vedem lucrurile altfel. Asta va scoate din ecuaţie alte aspecte ale existenţei pe care le preţuim: istoria medicinei, toate persoanele care şi-au dedicate viața alinării suferinţelor, eroismul luptătorilor pentru libertate şi triumful asupra forţelor răului, ca şi toate operele de artă inspirate din conflictele dintre bine şi rău. O astfel de eliminare radicală a umbrei universale ar deposeda creaţia de profunzimea şi bogăţia ei imensă şi ar duce la o lume neinteresantă şi lipsită de culoare.