Gigel se intoarce de la scoala destul de abatut, gandindu-se ca este una dintre cele mai terne fapturi de pe glob. Stie ca nu e nici frumos, nici destept si nici haios, si nu stie asta pentru ca musteste de bun simt, ci pentru ca nimeni nu il baga in seama. Este atat de plictisitor, incat fetitele prefera sa se joace fara el , si ceva ii spune lui Gigel ca asa va fi si mai tarziu.Baieteii il trateaza ca pe Casper, fantoma prietenoasa, adica nici nu fug de el, dar nici nu-l intreaba de sanatate. Profesorii il trec clasa din politete, si pentru ca i-ar plictisi groaznic sa il puna sa spuna vreo lectie. Il evalueaza ochiometric , daruindu-i, din oficiu, un sase sau un sapte. Se feresc sa-i puna notele cele mai mici, de teama ca nu cumva sa afle pe pielea lor ca si parintii lui sunt la fel de plictisitori ca el. Parintii mai pun o portie de mancare la masa, ii cumpara si lui hainute si ghiozdanel, il trec si pe el pe lista cu indatoriri zilnice ale copiilor, la rubrica “du gunoiul“, dar nu exagereaza cu duiosia. Se tem sa nu devina prea atasat de ei, si sa-i sufoce cu stilul sau deosebit de anost. Copilul afla de timpuriu ca este o prezenta gri. Este genul bordura, nici prea- prea, nici foarte- foarte, de care te impiedici, pentru ca nu poti fi atent la asa ceva. Este mult prea neinteresant. Cainele lui nu da din coada cand vine acasa, iar al vecinilor nu-l latra nici batut. Ambii incearca, dar incep sa caste cand il vad. Batranii zic ca a existat un catel care a dat din coada cand a fost mangaiat de Gigel. Nimeni nu l-a mai vazut de-atunci.
Astfel stand lucrurile, Gigel simte nevoia sa iasa, cumva, din anonimat. Nu stie nici el de ce, ca doar anonimatul n-a ucis pe nimeni, dar, tot uitandu-se la emisiuni televizate care promoveaza non valori, hotaraste ca n-ar strica sa fie si el un anonim ilustru.
Primul gand este acela de a se impodobi cu tatuaje. Ii este greu sa aleaga intre a-si impresiona parintii cu un tatuaj mare, cu portretul lor, chiar pe piept, o zvastica pe frunte, ca sa moara dusmanii de frica, sau o polologhie in chineza, ca sa starneasca interesul sexului (vesnic) opus. Dar, cum lui Gigel ii este frica de bataie, hotaraste sa mai astepte cativa ani. O freza de pui zgribulit, intr-o culoare tipatoare, ar ajuta intru catva, insa el simte ca trebuie sa creeze un curent, sa sparga tiparele si sa socheze prin curaj si inventivitate. Cum deja stim , Gigel nu are idei personale. Asa ca intra pe facebook, sa caute acolo sfaturi intelepte. Ofteaza cand vede ca nu are nicio cerere noua de prietenie, niciun like si niciun mesaj, dar sufletul sau se umple de speranta atunci cand intalneste o notificare. Cineva l-a nominalizat pentru ice bucket challenge! Vasazica, cineva s-a gandit la el! Cineva doreste sa-l vada turnandu-si o galeata cu apa in cap. El simte potentialul acestui eveniment , de care depinde intrarea lui in randul lumii. De fapt, daca videoclipul lui cu galeata pe cap va fi destul de spectaculos, va putea sa isi faca si o prietena.
Se duce in curte, isi ia un cazan si il roaga pe fratele mai mare sa il rastoarne peste el. Fratele, care oricum cocheta cu ideea unei vieti fara Gigel, se ofera sa il umple cu adevarate iceberguri. Gigel isi scoate tricoul, isi deseneaza cateva patratele pe abdomen, isi incordeaza bratele slabute, inchide ochii si asteapta, plin de emotie. Fratele ii toarna , pe indelete, tot continutul cazanului. Iceberg cu iceberg. La fiecare colt de bloc de gheata care ii loveste tartacuta, Gigel scanceste. Cand e doar apa, scrasneste demn. Dar rezista cu stoicism, pana cand fratele se plictiseste de taraganat povestea, ii tranteste cazanul in cap si pleaca sa-si aprinda o tigara, bombanindu-i supravietuirea. La sfarsit, Gigel seamana cromatic cu Craiasa Zapezilor, dar se comporta ca Leonardo Dicaprio : “Sunt stapanul lumii!“ crede el, asa cum a crezut si eroul din Titanic, inainte sa moara inghetat.
Datorita curajului de care a dat dovada, sfidand pericole precum o raceala, sau caderea defintiva in absiul plictiselii, Gigel s-a umplut de like- uri, commenturi si friend request-uri.
In scurt timp de la evenimentul grandios, eroul nostru afiseaza pe facebook ca este intr-o relatie, isi da check-inuri band bere la bodega din colt, cu Costel si Fanel, si incepe sa emita citate din Tony Poptamas sau versuri de genul “ nu vreau sa ma dau io perfectu`, da` cred c`am inteles secretu“`.
Capata din ce in ce multa incredere in el, ajungand sa ceara prietenia fetelor de pe facebook. Le abordeaza cu “buna, frumi!“ si le trimite si lor invitatie la ice bucket. Completeaza propunerea idilica, presupunand, in scris, ca ele vor purta tricou, dar nu si sutien. Unele fete raspund prin “lol, multu` iubi“, si devin printi, pisi si pui, in timp ce altele raspund printr-un sincer si calduros “unfriend“, si se pricopsesc cu nume mai putin suave, din gama acelora pe care nu le pot aminti acum.
Timpul trece, dar Gigel ramane. Apare pe youtube, cu aceeasi poveste, sau cu alta, la fel de plina de miez. Strange multe like-uri si devine invitat permanent in varii emisiuni. Spune de nenumarate ori secretul povestii lui de succes, si anume faptul ca a fost unul dintre putinii oameni care chiar si-au pus gheata in apa. Povesteste ce a simtit , cum aceasta experienta i-a schimbat viata si da sfaturi celor ce vor sa-l urmeze in cariera. Poarta ochelari de soare, chiar daca afara e intuneric, are dinti de aur, chiar daca gingiile sale erau ok si cu insertii ivorii, si maiou cu vedere la bratul incondeiat , tot fara motiv. In sfarsit, el isi rezolva, in direct si-n reluare, dilema cu privire la tematica tatuajului, descoperind ca poate alege tot. Fiind mai mare, si implicit mai complex, poate avea tatuaj cu tot ceea ce i-a trecut vreodata prin cap. Nu multe lucruri. Doar cele care ii fac cinste unui barbat adevarat: portret cu parintii, pe piept, polologhii chinezesti pentru fete si zvastica in frunte, pentru dusmani.
Gigel are fani, falloweri, evenimente si branduri a caror imagine sa o intruchipeze. Poarta tenisi roz si cravata, urate rau, dar semnate de designeri celebri. Majoritatea, la fel de anonimi cum ar fi trebuit sa ramana si Gigel, intr-o lume populata de oameni intregi la cap. Mass media este mereu pe urmele sale, cu paparazzi si cu intreg arsenalul de presupuneri si propuneri. Gigel, ajuns mare bastan, scoate carti cu titluri precum “Cum sa ajungi cineva, cu un singur neuron“ , “Sapte pasi pentru a atinge ceva, vreodata“ si “ Ghid de agatat femei in cuiul din care ti-ai scos pofta“ . Toate cartile sunt cu poze in relief. Apare pe scena si multumeste parintilor , ca n-au cedat plictiselii si l-au lasat in viata, profesorilor care au fost atat de politicosi incat sa-l treaca clasa si campaniei ice bucket challenge, care l-a transformat in om vizibil.
Parintii lui Gigel povestesc tuturor cunoscutilor cum si-au dat ei seama de potentialul fiului lor, cat de amuzant a fost cand era copil si cat il iubea toata lumea. Asta nu ii impiedica sa-i sforaie la telefon si sa fuga de-acasa de sarbatori, ca nu cumva sa-i viziteze. Profesorii plecati din tara povestesc ca era preferatul lor, si ca ar da orice sa-l reintalneasca. Fratele lui ii aminteste de cate ori i-a salvat viata, de cate ori i-a batut pe cei care il necajeau si cat de frumos se plimbau ei pe malul ghiolului. Dupa ce primieste imprumutul solicitat, il da ignore pe messenger si il scoate din lista de prieteni. Baietii il intreaba frecvent de sanatate, dorindu-i-o pe toata, iar unele fete se prefac ca nu prefera sa se joace intre ele, dar numai pe termen scurt si contra cost.
