“Avem draci, dar traim cu frica lui Dumnezeu“
Nu exista oameni cu doua fete. Fiecare om are o gramada de oratanii prin el, si fiecare dintre ele iese la suprafata atunci cand cineva sau ceva apasa pe butonul potrivit, zgandarind-o. Suntem ca niste tonomate cu stari si aparente, si niciuna dintre acestea nu este mai putin adevarata decat celelalte, ci fiecare se manifesta cand ii vine randul, adica atunci cand cineva acolo sus, la mansarda noastra, decide ca unui anumit stimul trebuie sa ii raspundem intr-un anume fel. Astfel, instructiunile reactiilor noastre ar putea suna, in mare, cam asa: Pentru om agresiv si tafnos, apasati tasta 1, critici si dezaprobare. Pentru ins fastacit, rosu ca racul, care nu-si gaseste cuvintele, apasati tasta 2, complimente si ridicari in slavi. Pentru teama, neliniste si angoasa, apasati tasta 3, monstri din copilarie. Aici aveti o gama larga de amenintari pe care le puteti folosi pentru copiii interiori ai oamenilor din toata lumea, functie de sistemul de credinte al fiecaruia. Puteti apela la zei, iaduri, boli, pericole si razboaie. Sectiunea “jucarii din iad“ incude intreaga paleta de sentimente-gratii, dupa care puteti inchide, pe nesimtite, orice credincios. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa gasiti povestea potrivita, si sa o spuneti pe un ton suficient de inspaimantator. In felul acesta, garantat, din orice om mare va iesi copilul interior, si se va ascunde sub pat, dardaind si cersind indurare. Puteti folosi o cusca formata din vinovatie, frica , rusine, si in felul acesta veti putea tine captiv orice suflet, cu conditia ca acel suflet sa nu se fi prins ca e lasat de capul lui. Deci, indiferent de aparenta complexitate a unui om, de gradul lui de inteligenta si cultura, exista doar trei taste magice pe care, cunoscandu-le, poti apasa pentru a obtine reactii. Exista si un numar restrans de indivizi care s-au prins cum merg lucrurile, si s-au hotarat sa faca altfel decat sa raspunda, pavlovian, la niste comenzi-stimul. Asadar, pentru om linistit, care stie cum sta treaba, apasati unde vreti, ca apasati degeaba.