In secolul al IX- lea, in timpul dinastiei Liang, exista un calugar zen foarte respectat in China si Japonia. El era cunoscut pentru tehnicile sale, considerate excentrice, si pentru faptul ca nu se considera un maestru si nu cauta sa-si faca discipoli sau sa-si predice invataturile. Pur si simplu hoinarea pe strazi , impartea mici daruri copiilor si radea foarte mult. Oamenii de peste tot auzisera de acest calugar ciudat si veneau sa-l vada . Dar rasul lui era contagios, asa ca ei insisi incepeau sa rada, eliberandu-se de tensiunea psihica acumulata si plecand spre casele lor mult mai linistiti, simtindu-se usori si impacati. Acesta era modul calugarului de a-si impartasi invatatura : nu prin cuvinte , ci prin ras. Astfel, puterea vindecatoare a rasului se facea simtita si actiona direct, fara niciun alt limbaj intermediar.
Toti il iubeau pe calugar, pentru ca era modest si mereu vesel. El a ramas cunoscut ca Buddha razand, o manifestare a lui Buddha Maitreya ( Buddha al viitorului).
O alta legenda spune ca in China existau trei calugari, ale caror nume nu le cunostea nimeni. Acesti calugari nu vorbeau cu nimeni, nu faceau decat sa rada, trecand dintr-un sat in altul. Desi ei nu invatau pe nimeni in maniera traditionala, nu tineau predici si nu incercau sa demonstreze nimic, ei generau iubire si veselie tocmai creand aceste situatii inedite.
Nimeni nu mai predicase pana atunci asta- ca viata trebuie sa fie numai ras si nimic altceva. Si ei nu radeau de nimic anume, radeau pur si simplu, de parca intelesesera gluma cosmica. Astfel, ei raspandeau bucurie in toata China, fara a rosti un cuvant. Intr-o zi, unul dintre calugari muri, fiind foarte batran. Toti oamenii se asteptau ca, macar acum, ceilalti doi sa planga. Acesta ar fi fost un spectacol pe care toti ar fi vrut sa il vada. Dar cei doi nu plangeau, ci stateau langa cadavru razand cu pofta. Oamenii au insistat sa li se explice de ce rad, si pentru prima data, unul dintre calugari le-a raspuns: “ Radem pentru ca omul asta a castigat. Ne-am intrebat mereu cine o sa moara primul, si omul asta ne-a infrant. Radem de infrangerea noastra, de victoria lui. A trait multi ani langa noi, am ras impreuna, ne-am bucurat unul de prezenta celuilalt. Nu poate sa existe alt mod de a ne desparti de el, decat prin ras.“
Inainte de a muri, calugarul insistase sa nu i se schimbe sutana, dupa cum era obiceiul vremii, spunand ca a ras atat de mult in viata lui, incat murdaria nu s-ar fi putut prinde de el. Asa ca nu i s-au schimbat hainele, iar cand cadavrul sau a fost pus pe foc, asa cum cerea traditia, o multime de lucruri pe care acesta le avea pe sub haina au inceput sa explodeze. Erau artificii chinezesti. Si astfel, calugarul a fost cel care a ras la urma…
“Cand gluma cosmica este inteleasa, se naste un ras cosmic. Dar numai un Buddha poate rade asa.“

DISCIPLINA EMOTIONALA
“Fericirea este asemenea unui fluture, pe care nu reuşim niciodată să-l prindem când fugim după el, dar, dacă rămânem liniştiţi, s-ar putea să vină singur la noi.” Nathaniel Hawthorne
Dogmele materialiste, conform carora nemultumirea e motorul progresului sunt, ele insele, un fel de motor al sclaviei. Astfel, omul slujeste stiinta, progresul, patria, sau orice alta forma abstracta, in detrimentul propriei fiinte. Iata cum raportul se inverseaza si fiinta insasi devine o notiune abstracta, lipsita de miez si de sens.
Se spune ca, odata, Buddha trecea printr-un sat. Oamenii din acel sat erau impotriva filosofiei lui, asa ca l-au intampinat cu insulte. Buddha a ascultat, rabdator, de parca i-ar fi facut placere. Multimea se simtea dezamagita de faptul ca Buddha nu se enerva deloc. Ba chiar le-a spus : “ Acum, daca ati terminat, eu plec. Ma mai asteapta si altii. Daca mai aveti ceva sa imi spuneti, am sa ma intorc peste cateva zile.“Cineva din multime, uimit de raspunsul sau, l-a intrebat de ce nu raspunde jignirilor, de ce nu se enerveaza. Iar Buddha a raspuns “ Trebuia sa veniti cu 10 ani mai devreme . Atunci obisnuiam sa reactionez. Acum, raspunsul meu este ca mi-e mila de voi. Daca eu gresesc, de ce va suparati voi? Eu am sa ma duc in iad, nu voi. Dar se pare ca ma iubiti atat de mult incat ati lasat munca pe camp si ati venit doar ca sa ma vedeti si sa imi spuneti cateva cuvinte. Pentru asta va sunt foarte recunoscator.“Inainte de a pleca, Buddha le-a mai spus oamenilor ca in satul vecin a fost intampinat cu dulciuri. El nu le-a luat , asa ca oamenii le-au impartit intre ei. Acum nu avea de gand sa ia insultele, asa ca le lasa acestor sateni, sa le imparta intre ei.
“Ce veti face? Mi-e mila de voi. Ma puteti insulta. Asta e dreptul vostru. Insa eu nu iau insultele.Asta e dreptul meu. Eu nu iau lucruri inutile. Nu ma impovarez fara rost. Mi-e mila de voi“.

“ Si mai trebuie sa intelegi ca rasul este de trei feluri. Primul, cand razi de cineva. Asta e rasul cel mai meschin, cel mai josnic. Rasul asta e violent, agresiv, insultator. In adancul inimii exista o razbunare. Al doilea, cand razi de tine. Asta e un ras elevat, merita sa-l atingi, iar omul care poate sa rada de el insusi este valoros. El s-a ridicat deasupra vulgaritatii, s-a ridicat deasupra instinctelor josnice- ura, agresivitate si violenta.
Iar al treilea, rasul cel mai inaltator, care n-are legatura cu nimeni- nici cu tine, nici cu celalalt.Al treilea este pur si simplu cosmic.Razi de intreaga situatie asa cum e. Intreaga situatie e absurda, fara scop in viitor, fara inceput la inceput. Intregul e atat de vast, o vastitate infinita, miscandu-se catre niciun scop fix, indreptandu-se spre niciun tel, in care se petrec atatea lucruri fara sa duca undeva; nimeni in trecut s-o creeze, nimeni la sfarsit s-o termine; un intreg cosmos care se misca atat de frumos, atat de sistematic, atat de rational! Intreaga stare a existentei este de asa natura incat, daca poti sa vezi acest intreg cosmos, atunci rasul izbucneste.“ OSHO.