“spune-mi unde-ti bagi banii, ca sa auzi si tu“
Noi nu putem trai fara hartii, cartoane, certificate de tot felul. Avem nevoie de bani, ca sa traim, spre deosebire de restul vietuitoarelor. Avem nevoie de acte care sa ne spuna ca suntem destepti, frumosi, pregatiti, sanatosi, casatoriti, vii sau morti. Fabuloasa si chintesentiala pentru regnul nostru, in legatura cu care cred ca ar trebui data o lege speciala, ca sa fie recunoscut ca atare, este hartia igienica. Adica ne-am obisnuit deja cu ideea ca taiem copaci ca sa ne stergem cu ei in zonele pe care le folosim, adesea, pe post de centri cugetatori. Dar apogeul civilizatiei este sa investesti imaginatie, bani, timp si energie in a colora, decora si inmiresma ceva care va ajunge, fara doar si poate, in closetul tau. Practic, fara hartie nu poti nimic, nicaieri. Nici la magazin, nici la doctor, nici la serviciu, si nici macar acolo unde, teoretic, regele se duce neinsotit. Poate ca oamenii nu sunt foarte atenti la ceea ce baga in cap. Nu sunt foarte selectvi in ceea ce priveste informatiile sau alimentele pe care le digera. Totusi, cand vine vorba despre celalalt pol al lor, pe care , nu intamplator, il mai numesc si sacral, se dovedesc peste masura de prevazatori. Doresc, pentru polul opus capului, o atingere fina si delicata, ca sarutul unei papadii. O briza de prospetime si gentilete, ca un apus bland, dar racoros si enigmatic, ca o poveste misterioasa, intriganta si, totodata, linistitoare . O reinterpretare tactil-vizual-olfactiva a basmelor pe care le citea bunica seara. Un omagiu profund adus prajiturii mamei. Un simbol al iubirii fara varsta si rol. Vor ca, atunci cand folosesc hartia igienica, sa nu fie ca si cand ar folosi hartie igienica. Sa aiba parte de o experienta transpersonala, care sa-i initieze, ad-hoc, in tainele universale. Vor ca, atunci cand se sterg la pol, sa-si aminteasca de copilarie, de felul in care fugeau pe malul marii, urmariti de briza amiezii, ca de un prieten drag, protector. Vor sa-si aminteasca de felul in care atingerea calda si blanda a mamei, in prima copilarie, se imbina cu adrenalina din adolescenta, cand inspirau pericole acidulate si racoroase prin toti porii, sarind cu parasuta. Adica sa nu se mai chinuie cu constientizari, religii, filosofii, meditatii si treceri personalizate prin viata, ci, pur si simplu, sa se aseze pe tron si sa se lase evoluati.
Deci cu simtul tactil ne-am lamurit. Urmeaza cel vizual, care deja ne propune adevarate opera de arta perisabile, incastrate in hartia igienica. Avem tot felul de bazaconii, vitralii, sculpturi in hartie igienica. Avem deja variante rozalii, galbioare, albastrii sau in nuanta piersicii si, in varful trofic al tortului igienic, avem hartia imprimata cu bani, dolari sau euro. Ceea ce mi se pare genial. Mi se pare ca felul in care ne directionam energia catre hartia igienica nu spune multe despre omenire, ci absolut totul. Asta este papirusul, biblia, istoria scrisa a omenirii, din antichitate si pana in prezent. Parca si vad cercetatori, oameni de stiinta, psihologi ai maselor, experti in relatii publice si private, ganditori moderni si statisticieni ilustri, artisti certificati si rascertificati, toti stand la masa, cu cafea de la Mc Donald`s si tablete in fata, si concepand proiecte de hartie igienica. Parca si vad mame, tati si bunici, lacrimand mandru, in preajma vecinilor curiosi: “eheee, al meu e designer igienic“. Dar sa nu uitam de felul in care hartia igenica moderna ne duce de nas, invaluindu-ne in arome exotice, capabile sa ne transporte, intr-o clipita nazala, pe un taram de basm.
Ma intreb, cu polul cel mai viteaz al unui gand, in timp ce polul celalalt refuza sa afle raspunsul, ce urmeaza. Mai avem inca doua simturi disponibile, care se cer rasfatate, in glorioasa aventura a statului pe tron. Cred ca urmeaza hartia igienico- comestibila. Ca, nu-i asa, lenjerie comestibila avem deja. Si, eventual, ne putem gandi si la o varianta pentru melomani. Eu, daca as fi padure, mi-ar placea nespus sa mor pentru asta. In fond, absurdul este doar o ipostaza a creatiei, si o ipoteza a contemplatorului, sau a personajului care face parte din ea. Un punct de vedere care, cu egala usurinta, poate fi demonstrat sau demontat. De ce, adica, ar fi mai de inteles sa investesti o avere intr-o rochie cu care te imbraci o data, intr-o creatie artistica pe care urmeaza s-o mananci, sau care se va topi? Pe de alta parte, cine sau ce este nemuritor, in forma in care se gaseste astazi? Daca sunt dispus sa omor jumatate de planeta ca sa fac dragoste cu cineva, ca sa am o proprietate mai mare, sau ca sa impun o idée fixa, de ce n-as face-o ca sa imi gasesc linistea si echilibrul launtric, la closet? Cine este in masura sa-mi spuna sa nu mai mananc ciocolata, doar pentru ca ea nu va ramane vesnic in organismul meu? De ce sa nu-mi exprim creativitatea in materie de design vestimentar, pentru simplul fapt ca, peste niste ani, hainele mele n-o sa mai fie purtate?
Si daca ne este dat sa vietuim in epoca hartiilor si a butoanelor, putem, la fel de bine, si pe la fel de buna dreptate, sa ne infuriem, sa ne intristam sau sa ne amuzam. Felul de a vedea lucrurile nu ne poate fi impus de nimeni. Teoretic, omul este o fiinta bipolara, chiar daca, uneori, se lasa monopolizata de centrul sacral. Deci, cea mai noua si mai complexa definitie filosofica a omului modern ar trebui sa sune cam astfel: omul este un fel de Fram, urs bipolar, care distruge intreaga planeta ca sa se stearga la polul activ, in timp ce, cu polul latent, se jeluieste ca nu mai sunt resurse naturale, si ca Dumnezeu e rau cu noi.
